Adrian Trică, psiholog: “De ce nu stau bătrânii acasă”

0
624
Ca o continuare a unui articol anterior, am găsit de cuviință că am nevoie să aduc completări acelor opinii ale mele. Le voi expune mai jos, în ordinea care mi-a venit în minte. Așadar:
1. Sunt bătrân, și nu aveți voi ce să-mi faceți. Aceasta este cea mai prezentă modalitate de gândire și acțiune prezentă la acest grup de indivizi aparținând vârstelor înaintate. Îi găsiți peste tot, și oriunde. Și nu doar acum, pe perioada pandemiei. Sunt bătrânii care-și riscă viața traversând strada aiurea, sunt cei care sunt vocali din orice (”Ce-aveți bă cu noi, și voi veți ajunge bătrâni, rușine să vă fie!”) și oriunde. Bine, aceștia au fost vocali toată viața lor, acum doar se joacă. Pe ce mizează o astfel de persoană care gândește și se comportă astfel? Pe faptul că părul alb și pensia mică (aici este o altă poveste, clasa politică a avut grijă să implementeze perfect principiul ”divide et impera”) sunt atu-urile perfecte atunci când vor fi nevoiți să dea socoteală autorităților pentru nesăbuința lor, oricare ar fi aceea. Această categorie de persoane va fi prezentă sâmbătă noaptea la biserică, acuzându-i pe cei care stau acasă ca să-i protejeze, că sunt necredincioși.
2. Categoria persoanelor care nu mai au niciun contact cu comunitatea. Aceștia se uită la televizor, dar nu înțeleg știrile, nu înțeleg nimic din viața lor prezentă. Bine, aceste persoane nu au înțeles nimic din viața lor de foarte mult timp, acum totul decurge din inerție. Astfel de indivizi locuiesc de obicei la bloc, în marile aglomerări urbane. Nu comunică cu vecinii, nu răspund la salut, nu deranjează pe nimeni (decât atunci când uită gazul deschis și sare în aer tot blocul) și nici nu primesc vreodată pe cineva în casă. Trăiesc și se hrănesc doar cu amintirile din tinerețea lor, unde erau ”cineva” (spre exemplu, un securist, sau un fost activist mărunt de partid). Pentru ei, starea actuală de fapt nu există.
3. Persoanele afectate de suferințele degenerative din spectrul demențelor. Această categorie de indivizi este, mai degrabă, una clinică. Un bătrân cu demență știe și redă perfect ce-a făcut acum 60 de ani, pe vremea când avea 20 de ani și dărâma munții, dar nu știe ce a mâncat ieri la masa de prânz, în ce zi suntem, sau în ce an. Așadar, avem nevoie să-i diferențiem clar pe cei din această categorie, de cei din primele două…Suferințele din spectrul demențelor, nu alterează neapărat personalitatea și caracterul individului. Dacă ai fost o persoană profund nocivă și negativă în tinerețe, acum, la bătrânețe, când ai demență, vei fi cam la fel.
4. Ultima categorie, ce a bătrânilor funcționali. Ni se pare că sunt mai puțini, dar nu este deloc așa, în opinia mea, această categorie este cea mai mare dintre toate. Nu sunt vizibili pentru că înțeleg foarte bine ce se petrece în jurul lor, sunt asertivi, echilibrați și înțelepți, și nu simt neapărat nevoia să iasă în evidență. Mai presus de toate acestea, acești bătrâni sunt senini, împăcați cu ei înșiși și cu viața lor, lucru care, din păcate, nu poate fi sesizat foarte ușor la celelalte categorii anterioare.
Oricum ar fi, discuția se poate lungi la infinit. Și oricum ar fi un bătrân, avem obligația să nu răspundem cu aceeași monedă. Nu pentru că sunt bătrâni, ci pentru că și ei sunt oameni. Știu că lucrurile nu stau întocmai dar, voi, cei mai tineri, faceți totuși un efort, și nu intrați în polemici cu ei. Până la urmă, aici este vorba despre voi, nu despre bătrâni. De ce? Pentru că vârsta este o variabilă perfectă. Depinde de fiecare în parte ce face cu vârsta pe care o are.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.