Aseară pe la 8, mă sună șeful meu și-mi spune: Adrian, pregătește-te, pleci la Buhuși. Avem un om al străzii care trebuie să ajungă la domiciliul lui. Îl preiei din punctul de frontieră de la Vama Veche, și îl duceți acasă. V-am pregătit ție și șoferului mănuși, măști și combinezoane, de asemenea și persoanei pe care o veți conduce la domiciliul său.” Am răspuns prompt, fără să stau pe gânduri, că sunt gata. Peste 5 minute mă sună Nelu Vlădescu, șoferul: Domnul Adrian, în aproximativ 10 minute sunt la dumneavoastră acasă. Ok, sunt gata, cobor imediat.
De la Vama Veche la Buhuși (oraș în nordul județului Bacău, la granița cu județul Neamț) sunt vreo 475 de kilometri, timp arhisuficient să analizez situația prezentă, mai ales că era noapte, iar străzile aproape goale. Sigur, putem să mă eschivez, să găsesc o sumă de motive (unele dintre ele foarte solide), și să refuz sarcina încredințată. De ce n-am făcut-o? Pentru că, din punctul meu de vedere, profesiile de medic, psiholog, militar, polițist sau pedagog, au o doză foarte mare de responsabilitate socială, pe un fond vocațional extrem de bine consolidat. Mi-am dorit să devin psiholog, tocmai pentru că îmi place să lucrez cu oamenii, și să-i ajut, indiferent de contextele situaționale. De aici și răspunsul prompt, de aici și obișnuința de a ține telefonul deschis inclusiv pe timpul nopții. Apoi, m-am gândit și la colegul meu, conducătorul auto. Și el ar fi putut refuza, s-ar fi putut eschiva. N-a făcut-o. De ce? Cel mai probabil pentru că meseria lui este să șofeze, în orice condiții. Dacă ar fi refuzat, cu siguranță ceva din el nu i-ar fi dat pace. Am traversat aproape jumătate din țară, în aproximativ 12 ore, dus-întors. O țară unde chiar acum, medici, asistente, polițiști, militari, pedagogi, dar și lucrători de la salubritate, sau alte sectoare unde activitatea nu s-a oprit niciodată, își întăresc jurămintele față de profesia lor, față de ei înșiși.
Acasă Sanatate Psihologul tau Adrian Trică- „La Nord, prin noi înșine – Despre vocație și responsabilitate”