Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reţinut doi cetăţeni români care au forţat ieşirea din ţară prin P.T.F. Vama Veche cu un microbuz.
Persoanele în cauză sunt cercetate prin trecerea frauduloasă a frontierei, iar şoferul aflat în stare de ebrietate şi pentru săvârşirea altor două infracţiuni la regimul rutier.
În data 01.07.2012, în jurul orei 06.30, două persoane s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche cu un microbuz marca Ford, înmatriculat în Bucureşti.
Şoferul a ignorat semnalele de oprire regulamentare efectuate de lucrătorii români şi bulgari, trecând pe culoarea roşie a semaforului şi înaintând pe teritoriul R. Bulgaria pe o distanţă de aproximativ 100 de metri.
La somaţiile legale ale poliţiştilor de frontieră români şi bulgari şoferul a oprit microbuzul şi a revenit pe teritoriul românesc împreună cu pasagerul din dreapta.
Cei în cauză au fost identificaţi ca fiind I.B. de 28 ani, conducător auto domiciliat în Bucureşti, şi P.N. de 27 ani, pasager domiciliat în localitatea Fundulea din judeţul Călăraşi.
Pentru că cel aflat la volan emana halenă alcoolică şi avea dificultăţi cu menţinerea echilibrului, poliţiştii de frontieră au chemat un echipaj al Poliţiei Rutiere din municipiul Mangalia care l-a testat cu aparatul Drager, rezultând o alcoolemie de 0,82 mg/l în aerul expirat.
Verificările au mai scos la iveală faptul că şoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Celor doi tineri le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ieşire din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001, iar pe numele celui aflat la volan au mai fost întocmite două lucrări penale pentru „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 mg/l”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 86 şi art 87 din O.U.G. 195/2002 republicată.