[jwplayer config=”playerad” file=”http://www.mangalia.tv/video/20130720barcabmw.mp4″]

Atasam si Comunicatul Primariei Mangalia

Primăria Mangalia a inaugurat, sâmbătă, 20 iulie, în cadrul unei expoziţii, ambarcaţiunea achiziţionată de municipalitate prin intermediul proiectului Club Nautic Callatis. Acţiunea face parte din campania de promovare derulată prin programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria. Evenimentul a avut loc în Portul Turistic din localitate, în prezenţa partenerilor bulgari ai Primăriei Balcic, respectiv Diana Kostova şi Nina Miteva, consilieri în cadrul Direcţiei de Proiecte Europene. De asemenea, la eveniment au mai luat parte reprezentanţi ai municipalităţii Mangalia, turişti şi localnici. Cu această ocazie, cei prezenţi au avut parte de o plimbare cu velierul pe mare, în zona Portului Turistic. Totodată, ei au avut posibilitatea să viziteze interiorul ambarcaţiunii şi să se fotografieze la bordul acesteia. Până la închiderea evenimentului, în data de 24 iulie, pasionaţii  turismului de agrement au ocazia să plece într-o mică croazieră pe mare, în perimetrul Portului Turistic şi să se informeze despre Clubul Nautic Callatis, construcţie ce va fi inaugrată la jumătatea lunii august. Astfel, se urmăreşte valorificarea potenţialului turistic şi uman existent în zona transfrontalieră Mangalia -Balcic, dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere de sprijin în afaceri pentru prestatorii ce activează pe segmentul de agrement nautic. Ambarcaţiunea este parte din proiectul Clubului Nautic, un centru logistic de afaceri în domeniul nautic, urmând să găzduiască operatori în turismul nautic şi să aibă spaţii adecvate pentru organizarea de evenimente specifice. Pe durata implementării proiectului, vor avea loc mai multe activităţi de promovare şi informare, precum şi o croazieră de-a lungul coastei româneşti a Mării Negre.

13 COMENTARII

  1. AMBARCATIUNEA ESTE FOARTE FRUMOASA.PENTRU UN ORAS CU UN CLUB NAUTIC CALLATIS SI CU MAREA LA NAS ,CRED CA ESTE UN LUCRU BUN .TREBUIE LAUDATE SI LUCRURILE BUNE FACUTE DE PRIMARIA MANGALIA.DIN PACATE STIM SA CRITICAM MULT ,POATE DIN RAUTATE,FRUSTRARE,EGOISM.NU POTI SA TE INTORCI INAPOI CI SA MERGI INANTE CU LUCRURI DEOSEBITE PENTRU PROMOVAREA TURISMULUI.SUNTEM RETICENTI LA TOT CE ESTE NOU.

  2. cum asa?????? Inca n-a aparut ,,ala micu’ cu cap patrat de la gladinita” sa strige in gura mare ca vrea sa-l duca tac-su la Plovdiv cu ambarcatiunea; sau ii e frica sa nu cada peste bord cand o pupa pe gingii pe colega de gradi????Vai, sunt deja panicat! Va astept copii, sa inceapa dansul!

  3. Ia uite ca Radu si-a cumparat postaci. Ala care scrie cu litere mari nu stie cat de prost e, ne arata ca nu are nimic de spus si trebuie sa scrie cat casa poate poate il baga cineva in seama. Al doilea nu are treaba cu gramatica, incepe mereu cu litera mica propozitia, apoi poate sa scrie mai departe si cu litera mare. Daca stau sa ma uit crd ca-i Radu in persoana, sau poate Tanase care e suparat ca nu au tinut secreta barca cu care fugea la iarna in tarile calde sa nu-l prinda populatia.

  4. cel mai bun lucru facut de actuala conducere,este faptul ca a eliberat sensul giratoriu de masini,altceva nimic nu se vede…..azi de ce nu s-a dus primarul sa opreasca romanii care merg in vacanta in Bulgaria? era coada de 2km la Punctul de Trecere al Frontierei!!!! in ritmul asta,ramanem cu Porumbul fiert si Pepenii de aur,ce ne-au invadat!!!

  5. Oameni buni vedeti ca se plimbau si acum seara unii cu yachtul primariei, niste fete. Vad ca e liber pe pile sa te plimbi pe banii prostilor. Ala merge cu motorina pana in larg inainte sa ridice panzele. Deja vedem din prima zi ca toate pitipoancele vor fi plimbate pe yacht.

  6. Da, este un lucru bun, dar “chelului , tichie de margaritar ii mai trebuia”. Cu ce bani s-a cumparat aceasta ambarcatiune? Parca primaria este inglodata in datorii, nu-i asa? La iarna ne vom plimba, sau se vor plimba, edilii nostri cu barca si vor privii cum Clubul Nautic sau “cooperarea romano-bulgara” ne vor aduce fonduri pentru caldura! Nu,nu suntem carcotasi, dar orasul NU MAI PRODUCE BANI ca nu are cu cine si nici cu ce! Alesii ( mai ales ) si doar cativa afaceristi norocosi mai fac bani in acest oras. Incetul cu incetul Mangalia se estompeaza ca si comunitate. Nimic nou si mai ales, nimic serios nu se intampla in urbea noastra! Primarul, un om rece, nu reuseste sa miste mai nimic,iar consilierii sunt la fel de invrajbiti!

  7. Nu aveam nevoie de iaht, când Mangalia e vai de lume. De un an nu s-a schimbat nimic, nu s-a făcut nimic. Ba da, scuze, s-a cheltuit in disperare. Bani publici și europeni. Scuze din nou. S-au plătit datoriile din campanie pt câțiva mangalioti, mulți constănțeni și foarte mulți bucureșteni. Contracte babanoase, angajări secrete, samd. Și toate astea într-un singur an! E prolific primarul! Mi-e teamă ce va fi peste 3 ani. Cred că nu vom mai avea bani să ne plătim nici apa potabilă cu așa japcă!!!!

  8. Ar fi bine sa ni-se spuna , cine este proprietarul sa stim si noi ptr. cultura noastra generala cine plateste impozitul , combustibilul , intretinerea chiar si stationarea ? Un yacht consuma si cand stationeaza . In fine , nu cred ca sunt asa de naivi incat sa faca ceva ilegal desi in Romania s-au facut si se mai fac inca afaceri ilegale cu acte in regula conf. legilor facute de ……..

  9. pricinosuleeee: scriu cum vrea basca mea! Daca vrei sa ne batem in gramatici hai la o partida in piata publica si, vedem care-i mai tare dar, anonim cum esti, stiu precis ca n-ai curaj si-ti mai tremura si nadragii ca te faci de cacao. Platit, nu sunt de nimeni dar tu, daca esti obisnuit ca pt. orice pupatura sa primesti cate ceva, este o alegere pe care nu o comentez de fel, doar o detest! Nu vreti voi sa intelegeti ca s-a terminat, s-a terminat, si pace…si ca ultimele zvacniri de postaci muribunzi si pre/post platiti sunteti sortiti uitarii sau, mai rau, autoeliminarii de pe frontispiciul ,,fostilor si gloriosilor ciraci ai oficialitati” nereprezentative pt. mangalioti; va lipsesc acut bataile intre clanuri, mocangeala contra linguseala libidinoasa, promiscuitatea,aroganta de ,,smecheri de carter” e tot mai palida si, simtiti aroma schimbarii de care nu avurati (varianta oltenesca la vb a avea:eu avusei,tu avusi,el avu,noi avuram,voi avurati, ei avura) parte atata amar de ani…Luati cu antivomitive si gand de munca pe bune si, usor, usor va integrati ca nu aveti alta sansa! Hai, succes si …as putea spune ciocu’ mic dar e brend si nu-mi permit sa copy – paste!

  10. da un sat cu barfe..orice e impotriva e barfa..sa mi spuna si mie cum promoveaza turismu barcuta asta …la ce va folosi vreodata..aa poate doar la protocoalele primarului si a consilierilor care isi vor plimba amantele si pilele cu barcuta pe banii prostilor din orasu asta cu blocuri…darapanate

  11. ba lasati prostiile; gaze nu;
    caini adunati de pe strazi nu;canalizare in zona ghiorghita nu;si cea mai tare auzi tu trage coloana de apa menajera pe dig motiv sa scumpeasca iar apa deoarece acea apa menajera trebuie pompata cu pompe de capacitate mare,diferenta de nivel fiind cel putin de 20 mh.halal constructie hidrotehnica
    si voi cumparati iaht sa inteleg ca ptr acea nava plateste cumva din buzunarul lui intretinerea, maintenance,revizii
    plus cei ce o deservesc halal primar chibzuit

  12. Corect Dane!
    Sub noua guvernare nu prea se vede nimic din promisiunile domnului primar.
    Pacat, ca am avut mare incredere in domnia sa .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.