Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat vineri și sâmbătă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, verificarea respectării legislației și creșterea siguranței cetățenilor.

Vineri, în urma verificărilor, au fost legitimate 93 de persoane și au fost controlate 72 de autovehicule. Polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei.

Totodată, au fost reținute două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au fost retrase două certificate de înmatriculare.

Acțiunile au continuat sâmbătă, 17 octombrie, când polițiștii au legitimat 74 de persoane și au oprit pentru control 63 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 7.000 de lei. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

În cele două zile, polițiștii au aplicat în total 42 de sancțiuni contravenționale, au reținut trei permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.