Polițiștii din Mangalia s-au sesizat din oficiu după apariția în spațiul public a unor imagini în care o adolescentă era agresată fizic și amenințată. Potrivit IPJ Constanța, victima are 15 ani, iar persoanele implicate au fost identificate în urma cercetărilor desfășurate de Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare. În baza probatoriului administrat, față de trei tinere au fost dispuse măsuri legale conform gradului de participare și cadrului legal în vigoare. Pentru o tânără în vârstă de 19 ani, instanța de judecată a admis propunerea procurorului de caz și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Față de o minoră în vârstă de 16 ani, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.“ – conform IPJ Constanța.
Cercetările continuă și în privința unei fete de 14 ani, pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
IPJ Constanța atrage atenția că violența, umilirea publică și intimidarea nu sunt jocuri și pot avea consecințe penale. Polițiștii îi îndeamnă pe părinți să discute cu adolescenții despre comportamentul lor, inclusiv în mediul online, iar pe cei care sunt victime sau martori ai unor fapte de violență să anunțe poliția ori să sune la 112.
”Dorința de afirmare sau alinierea la așa-zise trenduri de pe platformele de socializare, care promovează violența, umilirea publică sau intimidarea, nu reprezintă un joc, ci fapte cu consecințe juridice severe.
Aparenta anonimitate sau popularitatea efemeră pe internet nu exonerează pe nimeni de răspunderea penală, iar astfel de acțiuni pot conduce direct la măsuri privative de libertate.
Pe această cale, transmitem un apel direct și către părinți: acordați o atenție sporită activității tinerilor, fiți aproape de ei, mențineți un dialog deschis și ghidați-i în navigarea responsabilă prin mediul online.
Prevenția, comunicarea și implicarea în viața de zi cu zi a adolescenților sunt esențiale pentru a evita situațiile în care deciziile impulsive pot afecta ireversibil viitorul acestora.
Totodată, încurajăm orice persoană care a fost victima sau martora unor astfel de fapte de violență să sesizeze de îndată cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112, pentru ca polițiștii să poată interveni prompt“ – au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

















