Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, anunță că, pe durata sezonului estival, târgul săptămânal de produse agroalimentare (Oborul) va fi relocat, începând cu sâmbătă, 7 iunie 2025, în zona Străzii Portului, mai exact între căminele DAMEN din dreptul Liceului „Ion Bănescu” și zona apropriată sediului RAJA.
Decizia are în vedere adaptarea spațiului comercial la specificul sezonului turistic, oferind astfel comercianților și cumpărătorilor condiții mai bune de desfășurare și accesibilitate.
Pentru o organizare eficientă, toți comercianții interesați sunt invitați joi, 5 iunie, la ora 14:00, în sala de ședințe a Clubului Nautic „Callatis”, unde va avea loc o întâlnire cu persoanele responsabile din cadrul administrației locale, pentru a stabili detaliile logistice și regulile de funcționare ale noului amplasament.

















