Primăria Municipiului Mangalia organizează concurs pentru ocuparea următoarelor funcţii publice de execuţie vacante:
1) consilier clasa I grad profesional debutant – Serviciul Venituri Persoane Fizice;
2) consilier clasa I grad profesional debutant – Compartimentul Servicii Sociale şi Ajutoare Persoane Vârstnice;
3) consilier clasa I grad profesional asistent – Biroul Executare Silită Creanţe;
4) consilier clasa I grad profesional asistent – Compartimentul Patrimoniu şi Cadastru;
5) consilier clasa I grad profesional principal – Biroul Inspecţie Fiscală;
6) consilier clasa I grad profesional superior – Compartimentul Evidenţă şi Plată, Beneficii de Asistenţă Socială;
7) consilier juridic clasa I grad profesional superior – Compartimentul Juridic Activitate Achiziţii, Investiţii şi Programe de Dezvoltare.
Condiţii specifice de participare la concurs:
1) consilier clasa I gradul profesional debutant – Serviciul Venituri Persoane Fizice:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, juridice sau administrative;
– vechimea în specialitatea studiilor – nu este necesară.
2) consilier clasa I grad profesional debutant – Compartimentul Servicii Sociale şi Ajutoare Persoane Vârstnice;
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor sociale, economice sau administrative;
– vechimea în specialitatea studiilor – nu este necesară.
3) consilier clasa I gradul profesional asistent – Biroul Executare Silită Creanţe:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, juridice sau administrative;
– vechimea în specialitatea studiilor – minimum 1 an.
4) consilier clasa I gradul profesional asistent – Compartimentul Patrimoniu şi Cadastru:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, juridice sau administrative;
– vechimea în specialitatea studiilor – minimum 1 an.
5) consilier clasa I gradul profesional principal – Biroul Inspecţie Fiscală:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice;
– vechimea în specialitatea studiilor – minimum 5 ani.
6) consilier clasa I grad profesional superior – Compartimentul Evidenţă şi Plată, Beneficii de Asistenţă Socială:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor sociale, economice sau administrative;
– vechimea în specialitatea studiilor- minimum 7 ani.
7) consilier juridic clasa I grad profesional superior – Compartimentul Juridic Activitate Achiziţii, Investiţii şi Programe de Dezvoltare:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
– vechimea în specialitatea studiilor minimum 7 ani.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină urmatoarele documentele:
a)formularul de înscriere;
b)curriculum vitae, modelul comun european;
c)copia actului de identitate;
d)copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
e)copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
f)copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
g)cazierul judiciar;
h)declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 18.03.2019, ora 10:00 – proba scrisă;
- 20.03.2019, ora 10:00 – interviu.
Dosarele se pot depune începând cu data de 15.02.2019 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia din Şos. Constanţei nr. 13, Serviciul Resurse Umane, telefon: 0241/751060, int. 214, fax: 0241/755606, e-mail: resurseumane@primaria.mangalia.ro.
















