În istoria relațiilor româno-maghiare conflictul din 1919 reprezintă apogeul unei stări de tensiune. În condiții specifice sfârșitului primei conflagrații mondiale, conflictul româno-maghiar s-a accentuat rapid. După instaurarea regimului comunist în Rusia, în Ungaria s-a impus Bela Kun, armata română intervenind împotriva regimului acestuia.
După realizarea Marii Uniri, Transilvania era controlata de armata română. Armata maghiară atacă trupele române. Planul lui Kun era de a ocupa întreaga Transilvanie și de face joncțiunea cu trupele lui Lenin, care ar fi trebuit să atace România dinspre est. Planul său se dovește însă a fi unul eronat.
Contraofensiva armatei române ocupă relativ rapid orașele Carei, Oradea și Salonta, ajungând la linia de demarcație stabilită de Marile Puteri la 19 martie 1919, prin nota Vix. Comandanții români iau însă decizia de a avansa până la Tisa, dintr-un motiv tactic evident:organizarea defensivei pe linia Tisei era mult mai simplă.
La reușita contraofensivei armatei române a contribuit și starea în care se aflau cele două armate. România, stat învingător în război, și Ungaria, stat învins, se aflau într-o situatie total opusă. Forțele militare ale celor două state erau foarte disproporționate.
Ocuparea Budapestei
Relațiile între București și Budapesta nu se normalizează însă. Guvernul de la București cerea demobilizarea armatei maghiare, dar Bela Kun nu era dispus să facă acest lucru. În condițiile în care negocierile nu par a fi o soluție, armata maghiară atacă la 20 iulie puternic armata română, respingând-o până la Oradea.
Armata română respinge ofensiva maghiară și pornește o contraofensivă. Armata română trece Tisa și, dupa ce se dau lupte dure timp de o săptămână, ocupă Budapesta. Prin ocuparea capitalei Ungariei, regimul lui Bela Kun este înlăturat.
Primele unități care au intrat în Budapesta au fost conduse de generalul Rusescu. Cei 400 de oameni sunt singurii care controlează Budapesta până pe 4 august când intră în capitală generalul Mărdărescu, alături de forțe mai mari. În aceeași zi, la ora 18, avea loc o defilare pe bulevardul Andrassy compusă dintr-un detaşament format din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 roşiori.
Povestea opincii de pe Parlamentul din Budapesta
Palatul Parlamentului maghiar de pe malul Dunării a fost pus sub paza unui pluton de vânători de munte. Șeful gărzii era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat și foarte vioi. El a văzut cum flutură în vânt deasupra Parlamentului flamura maghiară roșu, verde, alb. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut. Dându-și capela de pe cap și-a zis să dau jos steagul unguresc și să pun fanionul de la companie? Asta ar ști și madama de la popota ofiţerilor s-o facă… am să chibzuiesc în așa fel ca să rămân de pomină și să fie răzbunată și talpa României. Chemându-l pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei și au scoborât steagul maghiar, și luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs și a pus-o drept căciulă, în capul steajerului, lăsându-i nojiţele să atârne-n vânt. Și așa a fâlfâit multă vreme pe cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui”.
sursa: stirisinoutati.ro
