Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat doi cetăţeni români care intenţionau să introducă în ţară, prin P.T.F. Vama Veche, 1.600 de ţigarete netimbrate fără documente justificative.

 • În data de 06.11.2014, în jurul orei 12.00, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru controlul de frontieră cetăţeanul român C. AMIDE, în vârstă de 43 ani, care călătorea cu un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în R. Bulgaria.
În urma controlului, în interiorul autoturismului au fost găsite 1.000 de ţigarete netimbrate marca „MM Slims”, nedeclarate şi ascunse în bagajele personale.

• În data de 07.11.2014, în jurul orei 05.45, în acelaşi punct de trecere a frontierei a fost depistată şi A. PAULA în vârstă de 36 ani, care călătorea cu un autocar care efectuează curse regulate între Turcia şi România, având ascunse în bagajul personal 600 de ţigarete marca „MM Slims”.

Cele două persoane de sex feminin, domiciliate în municipiile Medgidia, respectiv Constanţa, nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru cantitatea de ţigarete depistată asupra lor, declarând că au achiziţionat ţigaretele din Turcia cu scopul de a le comercializa.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ţigaretele, în valoare de aproximativ 800 lei, şi au sancţionat contravenţional fiecare persoană cu suma de 1.000 lei conform art. 1, lit. e din Legea 12/1990 republicată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.