Primăria Comunei Limanu, în parteneriat cu Asociația „Let’s Do It, Romania!”, organizează sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10:00, o acțiune de ecologizare în cadrul Zilei de Curățenie Națională.
Locuitorii comunei, dar și toți cei care doresc să se implice sunt invitați să participe ca voluntari și să contribuie la curățarea unei zone din apropierea localității Limanu.
Punctul de întâlnire a fost stabilit în apropierea DJ391B, după magazinul POLUX, în zona fostei stații de epurare. Pentru cei care doresc să ajungă direct la locul acțiunii, coordonatele sunt 43.791674, 28.552859 (MAPS).
Organizatorii vor pune la dispoziția voluntarilor materialele necesare pentru desfășurarea acțiunii, respectiv mănuși și saci pentru colectarea deșeurilor.
Prin această inițiativă, autoritățile locale și organizatorii își propun nu doar să curețe zonele afectate de deșeuri, ci și să încurajeze responsabilitatea față de mediul înconjurător și implicarea civică.
„Hai să arătăm că Limanu este o comunitate responsabilă și implicată!” este mesajul transmis celor care vor să se alăture acțiunii.
Cei interesați se pot înscrie ca voluntari la numărul de telefon 0749 205 457, prin apel sau mesaj WhatsApp.


















