Constănțenii sunt invitați vineri, 7 august 2026, începând cu ora 20:00, pe strada Ștefan cel Mare, la cea de-a treia seară a evenimentului cultural „Sub Cerul Metaforei”.
Invitatul special al serii este Walter Ghicolescu, unul dintre cei mai apreciați interpreți ai muzicii folk românești. Prin vocea sa inconfundabilă, acordurile de chitară și sensibilitatea interpretării, artistul transformă fiecare apariție scenică într-o experiență plină de emoție.
Evenimentul este organizat de Fundația Culturală „Metafora Constanța”, în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța, și urmărește să readucă în atenția publicului valorile culturale locale, oferindu-le artiștilor respectul și recunoașterea pe care le merită.
Seara va fi moderată de Luciana Șerban, iar publicul va avea ocazia să se bucure de muzică folk de calitate, într-o atmosferă relaxată, sub cerul de vară al Constanței.
„Vino să asculți muzică bună. Vino să susții cultura. Vino să fim mândri de valorile Constanței!”, transmit organizatorii.
Intrarea este liberă.


















