De câteva zile, zeci de păsări flamingo  au poposit pe un lac din județul Constanța. Ele au fost observate de pasionații de fotografie și de biologi. Frumoasele înaripate de culoare roz au făcut, potrivit specialiștilor, o pauză de migrație.

Păsările flamingo sunt o apariție rară în România. Trăiesc mai ales în sudul Europei, în Africa de Nord și Asia, în ape puțin adânci și calde, care favorizează dezvoltare crustaceelor.

Culoarea roz a păsărilor se datorează cantității mari de carotenoizi în urma consumului crustaceelor din lacurile sărate.

Cum să observăm păsările, fără să le stresăm

Conform  Discover Dobrogea, cel mai important lucru, atunci când mergem să observăm păsările, este să păstrăm o distanță de siguranță. Ele ne percep ca pe niște prădători și le speriem, astfel că trebuie să stăm cât mai departe de ele. În caz contrar, păsările își pot părăsi cuibul și ouăle și astfel pierderea este foarte mare, situație care s-a întâmplat de foarte multe ori, inclusiv în Delta Dunării.

Oamenii trebuie să cunoască niște reguli, pentru a se putea apropia să facă observații. A fost o debandadă totală și o lipsă de comunicare când au ajuns la noi păsările flamingo, însă mare parte din vină o au și fotografii, care merg cât mai aproape de ele și le alungă, până când vor pleca de tot, pentru că își dau seama că nu este o zonă de stat.

Dacă la 1000 de metri stă un om, nu este o problemă pentru ele, dar dacă se adună 30-40 de oameni, atunci situația le deranjează, mai ales dacă acele persoane sunt îmbrăcate în toate culorile, iar stresul pentru flamingo devine destul de mare.

Când mergem să observăm păsările, este bine să purtăm haine în culori care să fie cât mai camuflabile.

Dar cel mai important este să mergem cu un binoclu sau cu o lunetă, nu să ne ducem să le vedem cu ochiul liber, pentru că vom dori să ne apropiem foarte mult pentru a le observa și astfel le gonim, pentru că păsările, dacă nu se simt în siguranță, vor pleca.

Foto: Cristian Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.