Vineri, 24 mai, Biblioteca Municipală Mangalia a fost gazda unui eveniment cultural deosebit, marcat de generozitatea apreciatei romanciere Dora Alina Romanescu. Autoarea a donat bibliotecii 17 volume din ediția sa de colecție, fiecare în câte două exemplare, oferind astfel comunității o oportunitate de a accesa operele sale valoroase.
Printre cei prezenți s-au numărat elevi și cadre didactice de la unitățile de învățământ din municipiu, alături de personalități culturale și locale: poeta Emilia Dabu, profesorul Emil Corneliu Ninu, pictorul Luiza Cala, Aura Mircea – coordonatoarea trupei de teatru Thaliamar, Eliza Cucu, director Drirecția Cultura și Sport, precum și primarul Cristian Radu.
Într-o atmosferă deosebită, evenimentul a subliniat importanța lecturii și a culturii în comunitatea locală.
Donația făcută de Dora Alina Romanescu reprezintă un gest generos și o contribuție valoroasă la îmbogățirea fondului de carte al bibliotecii.
Dora Alina Romanescu: ”Evenimentul pe care l-am organizat la Biblioteca Municipiului Mangalia, vineri, 24 mai 2024, a fost cu mult mai important decât m-am aşteptat. Am anunţat că voi dărui acestei instituţii de cultură din oraşul de la ţărm de mare 18 titluri dintre cele 23 de romane publicate de mine până în prezent, în speranţa că vor fi aşezate în lada de zestre a oraşului. Prezenţa, în sala bibliotecii, a unui număr mare de elevi de la Şcoala Generală nr.1 şi de la Şcoala „Gala Galaction”, precum şi persoane deosebite din comunitate, personalităţi din Cultura Mangaliei, edilul Oraşului Luminii, au dat evenimentului o aură strălucitoare, aşa cum merită un act cultural deosebit. Am dăruit bibliotecii 36 de exemplare, câte două din fiecare roman cu care m-am prezentat.
De la începutul discursului meu am dorit să menţionez că nu mă laud, nu mă mândresc cu romanele mele, însă simt în suflet o bucurie profundă, simt că am fost binecuvântată să dăruiesc semenilor mei din tainele fiinţei mele, să dăruiesc iubire, respect şi preţuire. Am fost deosebit de încântată pentru că am reuşit să captez atenţia tuturor, a elevilor în special, care au participat emoţional la tot ceea ce am povestit eu. Niciun premiu, niciun comentariu laudativ nu se poate compara cu chipurile calde, frumoase, inocente care au ascultat cu mintea şi sufletul tot ce am povestit despre scrierile mele. Am simţit cât de important a fost momentul pe care-l trăiam, am simţit că în viaţă nimic nu valorează mai mult decât oamenii minunaţi care-ţi sunt alături, liniştea sufletului, bunătatea şi frumuseţea tinerilor care se pregătesc să ducă mai departe obiceiurile şi tradiţiile locurilor. Aş vorbi mult, mult despre frumuseţea clipelor trăite la Biblioteca Municipiului Mangalia, însă mă rezum la a mulţumi, cu respect şi multă iubire, tuturor celor prezenţi şi la a spune: să ne bucurăm de viaţă, să adunăm în suflet doar ceea ce este bun, curat şi sfânt!”