Galeria de Artă din Mangalia a găzduit vineri, 25 iulie 2025, vernisajul expoziției „În amintirea unui înger”, un eveniment profund emoționant, dedicat memoriei Mihaelei Gabriela Hornet, care ar fi împlinit în această zi 51 de ani. Organizat din inițiativa fiilor săi, evenimentul a reunit zeci de prieteni, cunoscuți, artiști și admiratori ai Mihaelei, toți animați de dorința de a-i celebra viața, sufletul și talentul.

În deschiderea vernisajului, Anca Vlădescu a evocat cu sensibilitate prezența Mihaelei: „Suntem într-un loc magic în care, pe simeze, aceste minunate mărturii ne spun că printre noi a existat o ființă minunată, o ființă pe care am iubit-o, am respectat-o, ne-a respectat și ne-a uimit cu bucuria ei de a fi.” La solicitarea sa, cei prezenți au păstrat un minut de reculegere în memoria celei comemorate.

Criticul de artă dr. Tatiana Odobescu a conturat portretul Mihaelei ca „un om printre oameni”, cu o privire plină de compasiune și o delicatețe sufletească rar întâlnită. „Era o căutătoare de lumină, de înțelesuri adânci și de frumusețe interioară, o ființă spirituală și caldă, care atrăgea prin zâmbet, sinceritate și setea de cunoaștere.”

Pasiunea Mihaelei pentru artă a fost una autentică și profundă. A studiat pictura cu maeștri precum Karl Robert Perko, Ovidiu Iovănel, Ferodin Iaia și Paul Stoica. Lucrările sale, realizate preponderent în tehnica acuarelei, dezvăluie o sensibilitate rafinată și o viziune artistică marcată de „orizonturi deschise” și lumini subtile. În ultima perioadă, Mihaela a pictat portrete și icoane, lăsând o amprentă unică – „privirea Mihaelei”, așa cum a fost descrisă de cei care i-au admirat lucrările.

Pictorul Ferodin Iaia a subliniat că Mihaela era „un elev ascultător și pasionat, mereu în căutare de maeștri și de sensuri artistice”, un suflet care învăța din tot ce era frumos.

Un moment emoționant a fost discursul lui Matei, fiul cel mic al Mihaelei, care le-a mulțumit celor prezenți și a rememorat legătura profundă dintre mamă și artă: „Mama știa multe, dar voia mereu să știe mai mult. A fost o mamă excepțională, m-a învățat să fiu curajos, să fiu mândru de mine, să devin o persoană mai bună… și încă învăț de la ea.”

Dincolo de arta sa, Mihaela și-a dedicat o parte din viață ajutării altora. A practicat terapii alternative și masaje, învățând cu pasiune tehnici de vindecare, călătorind până la Timișoara pentru a învăța metode noi. Dr. Anca Bucur a evocat-o ca pe o persoană care “dădea energie” și prelua “acea energie care nu trebuia să fie acolo“.

Dispariția Mihaelei Gabriela Hornet a lăsat un gol dureros, dar expoziția in memoriam i-a adus un omagiu luminos, asemenea sufletului ei. A fost mai mult decât o simplă artistă – a fost un spirit cald, o călătoare între lumi, o lumină care continuă să strălucească în inimile celor care au cunoscut-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.