Primăria Municipiului Mangalia a organizat, joi, 29 septembrie 2022, la sediul Clubului Nautic Callatis, o conferință de presă, cu ocazia finalizării proiectului „ÎMBUNĂTĂȚIREA CONECTIVITĂȚII NODURILOR TERȚIARE MANGALIA ȘI BALCIC LA INFRASTRUCTURA TEN-T”.

Prezentarea proiectului a fost susținută de către primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, Dragoș Angelescu, viceprimar, și Dan Ciprian Popa, șeful Serviciului Management Proiecte. La eveniment au fost prezenți și reprezentanții Primăriei Balcik.

Toți cei prezenți la eveniment, în număr de 50 de persoane, au fost informați despre obiectivul general al proiectului, în cadrul căruia au fost refăcute trotuarele, fundația străzilor și au fost asfaltate integral 17 artere rutiere din zona centrală a municipiului Mangalia, precum: Dr. Motaş, Frumoasei, I.C. Brătianu, Ion Creangă, Libertăţii, Mărăşeşti, M. Eminescu, Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân, Muncitorului, Negru-Vodă, Oituz, Portului, Ţepeş Vodă, Vânători, Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan, ulterior fiind aplicate marcajele și indicatoarele rutiere.

Valoarea totală a proiectului implementat în parteneriat cu municipiul Balcic este de 7.049.095,87 euro, din care 3.484.599,61 euro au fost alocați UAT Mangalia:

        –      2.961.909,66 euro (Fonduri  FEDR)  – 85 %

        –      452.963,12 euro (Bugetul național)  – 13 %

        –      69.726,83 euro  (Bugetul Local Mangalia)  – 2 %

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.