Un tânăr de 19 ani, fără permis de conducere, a fost reținut de polițiști după ce a furat o motocicletă și a pornit la plimbare pe străzile din Mangalia. Incidentul a avut loc luni, 14 octombrie, în jurul orei 14:20.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, polițiștii Biroului de Siguranță Rutieră din Mangalia au observat un tânăr conducând sinuos o motocicletă pe strada Constanței din municipiu. Aceștia au efectuat semnalul regulamentar pentru oprirea vehiculului, însă tânărul a refuzat să se conformeze. În urma unei scurte urmăriri, acesta a fost oprit și imobilizat pe strada Țepeș Vodă.
Primele investigații au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, polițiștii au stabilit că motocicleta a fost furată de la un bărbat de 39 de ani, care uitase cheile în contact.
Tânărul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel pentru consumul de substanțe interzise, iar rezultatele au fost negative pentru ambele testări.