Un grup de entuziaşti, membri ai Subfilialei Mangalia a Asociaţiei Naţionale CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”, în frunte cu preşedintele Emil-Corneliu Ninu, a participat, împreună cu mult mai numeroşii vizitatori constanţeni, membri ai aceleia;i asociaţii, la depunerea unei coroane de flori în cimitirul din Turtucaia (Tutrakam).

 După slujba oficiată de un grup de somităţi clericale şi păstrarea momnetului de reculegere pentru cei înfrăţiţi cu glia, printre cei care au luat cuvântul s-a numărat şi preşedintele Filialei Constanţa a A.N.C.E.R.M., ascultat cu atenţie de către auditoriul bulgar, intervenţia dlui fiind tradusă, simultan  în limba din ţara vecină.

De interes deosebit s-a bucurat promisiunea dlui col. (r) Remus Macovei, de a întregi lista celor căzuţi aici, în crâncenele lupte din perioada 2-6 septembrie 1916, înfruntându-se, atunci, beligeranţi din Bulgaria, Turcia, Germania, România, Rusia, Serbia. Rezultat al unei munci minuţioase în Arhivele Civile din Constanţa, suntem siguri că d-sa îşi va sintetiza datele într-o altă atât de valoroasă carte, al căror număr depăşeşte deja cifra zece.

Vizita mangalienilor este a doua de acest fel, în urmă cu trei ani, coroana de flori depusă s-a adăogat mulor altora, sub privirile preşedintelui bulgar, care a marcat cu prezenţa sa importanţa acestui eveniment pentru armata bulgară şi istoria unui popor atât de marcat de lupta sa continuă pentru neatârnare.

De fiecare dată, în astfel de ocazii,  după omagierea eroilor siliţi să se înfrunte pentru împlinirea unor idealuri naţionale, sentimentul este cel al înfrăţirii şi al necesităţii păcii între popoare.

2 COMENTARII

  1. Cred ca trebuia sa spuneti si unde e cimitirul asta. E cumva orasul Turtucaia, vis-a-vis de Oltenita din judetul Calarasi, dincolo de dunare?

  2. Reiese, din continutul articolului, ca Turtucaia (Tutrakam)se afla in Bulgaria.
    Intr-adevar, orasul este vizavi de Oltenita, dar nicidecum dincolo de Dunare, ci dincoace, pe teritoriul Dobrogei, trecand vama pe la Ostrov-Silistra.
    Merita vizitat acest impresionant cimitir, in cadrul caruia, ca si la Dobrici (fost Tolbuhin), se afla o multime de morminte ale unor soldati necunoscuti, de etnii diferite, ucisi in crancenele lupte de la inceputul lui septembrie 1916 !
    Bulgarii sarbatoresc cu mare respect si fast victoria ostasilor lor, care, alaturi de cei germani si turci, au invins, in perimetrul Silistra-Turtucaia, trupele romane ale Armatei a III-a si pe cele rusesti, surprinse intr-o degringolada logistica si decizionala condamnabila.
    Despre Turtucaia s-au scris sute de carti, din punct de vedere artistic impresionand amintirile poetului George Toparceanu, luat prizonier aici si scapat cu viata, in prizonierat, fiindca stia … limba franceza, fiind folosit ca translator. Cimitirul, amenajat fugitiv initial de catre bulgari, in perioada ocupatiei germano-bulgare (1916-1918), a fost refacut de catre administratia romana, intre 1919-1940, cand am retrocedat Cadrilaterul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.