Sub deviza “Oamenii cu care ne mândrim!”, Primăria a implementat, încă de anul trecut, un proiect de promovare a valorilor oraşului, care, de-a lungul timpului, s-au remarcat în diferite domenii de activitate şi au făcut cunoscut numele Mangaliei în lume. Prima persoană promovată pe panoul din centrul oraşului a fost Didina Dobinciuc, un model de dascăl, care a slujit în sistemul de învăţământ de peste 30 de ani, fiind în scaun cu rotile. Au urmat campionii cluburilor sportive de lupte libere din Mangalia, care au rezultate notabile pe plan naţional şi internaţional. Din ianuarie, panoul de onoare va fi ocupat de profesorul de canto Traian Broască, un profesionist de prestigiu în domeniul muzicii. Prof. Broască a format o serie de tineri artişti, precum: Inna, Cream, Angels, recunoscuţi pe scenele internaţionale datorită tehnicii vocale de care profesorul s-a ocupat îndeaproape. Timp de 30 de ani, profesorul Traian Broască şi-a cosolidat o carieră în muzică, în calitate de compozitor şi dirijor al Muzicii Reprezentative a Marinei Militare din Mangalia şi Ansamblului “Albatrosul” al Forţelor Navale. Din 1998, când a trecut în rezervă, şi până în 2010, a activat ca profesor de canto în cadrul Casei de Cultură. A reuşit să pună bazele Ansamblului “Creativ-Art” şi Corului “Callatis”, cu care a câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale. Începând cu 2010, a activat ca profesor la Facultatea de Muzică din Constanţa, unde a pregătit numeroşi studenţi. El a înfiinţat “Centrul de Formare şi Perfecţionare Vocală Mangalia”, în cadrul căruia a “şlefuit” voci importante din muzica autohtonă, cum ar fi: Ruxandra Iliescu (Blaxy Girls), Ramona Hanganu (band-ul Grupului Divertis), Adela Popescu, Andreea Olariu şi Iulia Puşchilă, finaliste la Vocea României, Lisa Opriş, semifinalistă în acelaşi show de televiziune. În prezent, profesorul Traian Broască se ocupă şi de formarea vocii micuţei Ioana Bărbuliceanu din Mangalia, un talent autentic, care a câştigat un premiu important la Festivalul de Muzică de la Dublin. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, prof.Traian Broască a terminat una dintre cele mai prestigioase instituţii militare de învăţământ din ţară – Şcoala de Ofiţeri, Dirijori de Muzică – Bucureşti, a absolvit Facultatea de Arte Bucureşti şi are un Master în Artă Muzicală. Începând cu anul 2014, pregăteşte „Corul de copii Callatis Mangalia România”, care va participa la mai multe festivaluri corale naţionale şi internaţionale.
Comunicat de presa: Primaria Mangalia
dar.. cate din aceste vedete mai dau prin acest oras sa aduca multumiri acestui mare om?… nu se aude,, a.. va zic eu. niciuna.
De munca cand se apuca ?
Ma, cum va mai place sa barfiti fara sa ganditi !
Daca citeai mai atent, vedeai ca omul a trecut in rezerva in 1998, (adica s-a pensionat), dupa 30 de ani de cariera militara. Faptul ca si in marina militara a facut tot muzica, asta e; Fiecare cu talentul si norocul sau.
Nu-l cunosc personal dect din vedere, asa ca nu am motive ascunse sa fiu partinitor, dar cand vad asemenea aberatii, nu pot sa nu reactionez. Pe tiganii aia cat muntele care nu au avut niciodata un serviciu, si mai iau si ajutor social, nu-i trimiti la munca, dar te iei de un pensionar care oricum nu cerseste. Daca il cunosti, daca stii ca face vre-o ilegalitate, lucreaza la negru sau ceva, esti invitatul meu sa dezvalui, dar altfel…
are dreptate d-l Ionescu cand spune ca nu ganditi.sunteti frustrati rau de tot pt ca n-ati facut nimic toata viata,dar stiti sa comentati cu atata rautate.un om de talia lui trebuie respectat si apreciat.sa ne traiti d-le profesor pentru ca faceti cinste orasului nostru.putini au realizat ceea ce a-ti realizat d-vs.felicitari si lasati fraierii sa-si arate prostia.toata admiratia si pretuirea.
Are dreptate Ionescu dat totusi cand da banii inapoi parintilor alora ? Si lui Chircu pentru melodiile facute Xandrei ?
FELICITARI D-LUI PROFESOR SI CELOR CU INITIATIVA DE A SCOATE IN FATA OAMENII VALOROSI,OAMENI DEOSEBITI,OAMENI DE CARE AVEM NEVOIE SI PE CARE II PUTEM AVEA EXEMPLU.MA ABTIN SA FAC COMENTARII DE…PROST GUST….DOAR PTR FAPTUL CA VA CITI DL. PROF. SI SIGUR IMI VA SPUNE…CA NU MA CARACTERIZEAZA VORBELE URATE…DOAR ASA MA ABTIN. IN REST CINE NU IL CUNOASTE,SA INCERCE SA IL INTALNEASCA SI SA ASISTE LA O ORA DE CURS. UN OM MINUNAT CARE A FACUT SI FACE CU DEVOTAMENT CEEA CE-I PLACE.
Dar totusi , cat mai rabdam panoul ala cu broscoiul din centru ? De Emilia Dabu ati auzit ???????
Respect domnule Traian Broasca! Sanatate!
As vrea sa stiu cat costa
cat cosa vrea si prietena mea
Mai avem un mare “compozitor” si muzicolog” in Mangalia. Aratarea se numeste MARIUS CHIRCU ! Un mare impostor. Ia banii parintilor degeaba, pentru a “invata” copii sa cante…..
Singurul lui talent PE BUNE este sa care boxe de colo-colo. Aia e meseria lui oameni buni. Pe postul ala e angajat !!!
Semnat – Un părinte pățit…