O tragedie s-a petrecut în această dimineață, 8 iunie 2025, în stațiunea Olimp, județul Constanța. Un bărbat în vârstă de 58 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la unul dintre etajele imobilului Olimp Tower.

Potrivit unor surse, victima a fost identificată ca fiind M.I., un bărbat domiciliat în localitatea Costinești, județul Constanța. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale din cadrul SMURD B2 Mangalia și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța.

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța, bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă eforturile lor au fost zadarnice. Medicul SAJ a fost nevoit să declare decesul la fața locului.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul. Oamenii legii urmează să analizeze și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona respectivă, pentru a reconstitui cronologia evenimentelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.