Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 35 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Eforie, fiind cercetați pentru tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.

Potrivit anchetatorilor, la data de 11 iunie, un bărbat de 27 de ani, din județul Bacău, a sesizat poliția după ce ar fi fost agresat de mai multe persoane necunoscute, care i-ar fi sustras o sumă de bani. Incidentul s-ar fi petrecut într-un imobil din stațiunea Eforie Nord.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că victima ar fi cunoscut, într-un supermarket din Eforie Nord, trei bărbați de 28, 32 și 35 de ani, după care aceștia s-ar fi deplasat împreună la domiciliul unui alt bărbat.

Pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul de 28 de ani i-ar fi smuls victimei suma de 3.700 de lei. Ulterior, cu ajutorul celorlalți doi bărbați, acesta ar fi agresat fizic victima cu un obiect tăietor-înțepător.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore. Bărbatul de 28 de ani este cercetat pentru tâlhărie calificată, iar ceilalți doi, de 32 și 35 de ani, pentru complicitate la tâlhărie calificată.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și urmează să fie prezentați procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței în vederea arestării preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.