Procurorii DNA au efectuat, în această dimineață, percheziții la Spitalul Municipal Mangalia şi la centrul de vaccinare din localitate, fiind vizate mai multe cadre medicale.
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. În cursul zilei de 21 decembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 52 locații, situate pe raza județelor Suceava și Constanța, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au precizat reprezentanții DNA.
Centrul de vaccinare este organizat la Sanatoriul Balnear Mangalia, însă cadrele medicale care se ocupă de vaccinare sunt de la spital.
”Activitatea centrului se desfășoară într-un alt cadru, independent de centrul spitalului. Colegii noștri se duc acolo și asigură gărzile și turele pentru funcționarea acestuia”, a declarat Alina Dan, manager al spitalului Mangalia, pentru ziuaconstanta.ro .
”Sunt destul de multe…fals, spălare de bani, trafic de influență, sunt diverse, dar probabil sunt la modul generic ca să poată să deruleze ancheta. Eu am acces pentru că am fost anunțată de la ora începerii perchezițiilor, de la 06.00 dimineața. Sunt diverse echipe de investigații. Au acces colegii care sunt vizați. În prezența lor se întâmplă verificările și perchezițiile.
Mie mi s-a adus la cunoștință 4 asistenți medicali și un medic, dar sunt mult mai mulți vizați”, a mai declarat managerul spitalului.
Costurile unui certificat erau, spun aceleași surse informate, între 40 și 500 de euro pentru un certificat fals, în funcție de posibilitățile financiare are beneficiarului. De asemenea, până în prezent au fost identificate peste 500 de certificate.