Centrul Cultural din Albești va găzdui, pe 8 mai, de la ora 09:30, cea de-a X-a ediție a Festivalului-Concurs Județean de Folclor „Sunt mândru de portul meu”, un eveniment dedicat tradițiilor românești, portului popular și tinerilor interpreți de folclor.

Manifestarea este organizată de Școala Gimnazială „Ion Creangă” Albești, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Primăria Comunei Albești.

Ajuns la ediția aniversară cu numărul zece, festivalul își propune să promoveze valorile autentice ale patrimoniului cultural românesc și să încurajeze copiii și tinerii să păstreze vie legătura cu tradițiile, cântecul și costumul popular.

Publicul este invitat să participe la această sărbătoare a tradiției, joi, 8 mai, începând cu ora 09:30, la Centrul Cultural din Albești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.