De ce maraton?Pentru că de la inaugurarea expoziției de pe 21 aprilie (la care s-a lucrat 2 luni) a urmat un tur de forță în a preda efectiv astronomie tuturor micuților din ciclul primar (câte o oră la fiecare din cele 19 clase). Cu DSC01568această ocazie au fost  informați despre viața și activitatea lui N.Copernic, despre planetele sistemului solar, despre sonda spațială europeană de studiere a cometei Gerasimenko (Rosetta și Philae). În acest mod, cei 30 de elevi din clasele a VI-a înscriși în concurs au demonstarat calități deosebite de adevărați pedagogi, folosind metode interactive, bazate pe calculator (video-clipuri,quiz-uri) pe jocuri didactice. Tot ce au prezentat, a prins la ”public” iar elevii au fost apreciați pentru prestație de către doamnele profesoare pentru ciclul primar.

Pentru colegii din ciclul gimnazial, în același scop, s-au organizat vizionări de filme despre tot ce înseamnă originea și evoluția universului, dezbateri, sesiuni de comunicări științifice și toate acestea în cadrul orelor de dirigenție sau după ore, astfel că s-au acoperit și restul celor 20 de clase V -VIII ale școlii.

Și……..am mai avut timp să mai pictăm pe pereții școlii Constelațiile din Univers, corespunzătoare celor 12 zodii. Am primit o tonă de felicitări binemeritate.

    Ne-a mai rămas o singură acțiune, începută și nefinalizată încă-alte picturi ce să prezinte o” paradă”a costumelor de cosmonaut, culminând cu prototipul celui ce va fi folosit în 2035 în  cadrul misiunii cu echipaj uman ce va explora planeta Marte.

Acest concurs a fost un exemplu de dăruiure și implicare maximă din partea unor copii care nu sunt decât în clasa a VI-a. Fără a fi prezentă în programa școlară, astronomia a fost studiată asiduu de cei 30 de elevi pentru a putea redacta materialele expoziției și apoi cele 12 video-clipuri cu informații științifice postate pe You Tube, peste 100 de fotografii ce să susțină informațiile. Studiul a fost asiduu pentru că au trebuit să se prezinte în fața unui public și să predea efectiv, ca niște adevărați dascăli, fară a avea o bibliografie în față; să inventeze jocuri și chestionare; să traducă filme; să realizeze un site al concursului și să actualizeze mereu pagina de Facebook a școlii, pe măsură ce derulau noi activități. Au învățat ce înseamnă munca în echipă și responsabilitatea muncii, și-au dezvoltat și evidențiat talentele artistice.

“Aveți stofă de câștigători” a scris dna Țoropoc Iuliana, prof.pentru învățămîntul primar, în caietul de impresii a expoziției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.