Consiliul Local Mangalia a aprobat, recent, sursele de finanțare pentru construirea unei noi clădiri a Școlii ”Gala Galaction” din oraș. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și are o valoare de peste 16 milioane de lei. Autoritățile locale au depus, încă din vara anului 2018, documentațiile necesare pentru construirea noii unități de învățământ, care va deservi Școala Gimnazială „Gala Galaction”. ”Proiectul a trecut prin numeroase etape de verificări, evaluări tehnico-financiare și alte analize specifice, astfel încât, abia acum așteptăm semnarea contractului de finanțare cu fonduri UE. Firește că ne dorim, alături de părinți și profesori, să vedem cât mai curând noua clădire a Școlii Gala Galaction, pentru ca elevii să nu mai învețe în schimburi. Totuși, suntem conștienți că accesarea fondurilor europene neramburasabile înseamnă proceduri de durată, iar lucrările în teren pot începe și după 3-4 ani de la depunerea primelor documente. În prezent, ne aflăm în faza de precontractare și așteptăm cu interes să semnăm contractul de finanțare. Asigur, însă, elevii, părinții și cadrele didactice că ducem la îndeplinire acest proiect și sperăm că în toamna acestui an vom începe construcția noii școli”, a explicat primarul Mangaliei, Radu Cristian.


Reamintim că, noua clădire a Școlii ”Gala Galaction” va fi construită în incinta unității de învățământ. După desființarea clădirii existente, viitoarea locație va avea un demisol, parter plus trei etaje, urmând să găzduiască aproximativ 800 de elevi, care vor putea face cursurile în condiții optime și cu dotări moderne. Noua construcție va avea două săli de sport, 16 săli de clasă, patru laboratoare, vestiare, bibliotecă, spații administrative, cancelarie, cabinete medicale și alte birouri. În cadrul proiectului, vor fi reabilitate trotuarele, aleile și spațiile verzi din jurul școlii și va fi amenajată o nouă parcare. În prezent, Primăria Mangalia lucrează la mai mlte proiecte cu finanțare UE, cu o valoare totală de peste 50 de milioane de euro. Printre acestea, se numără și modernizarea infrastructurii pe un număr de 17 străzi din oraș, dar și din stațiuni, reabilitarea Bisericii Sf. Gheorghe, Ambulatoriu nou la Spitalul Municipal, precum și realizarea transportului public cu autobuze electrice. În perioada următoare, alte noi proiecte europene urmează a fi implementate la nivelul municipiului Mangalia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.