Luni, 27.03.2017, la Liceul Tehnologic ,,Ion Bănescu” din Mangalia, reprezentat de Chiscop Daniela, director, și ing. Vasilescu Roxana, director adjunct, a debutat Campania de promovare a învățământului profesional și tehnic care se va desfășura pe parcursul Săptămânii Meseriilor (27 – 31.03.2017).
În cadrul primei activități coordonate de profesorii Chiscop Daniela, Vasilescu Roxana, Băiașu Alina, „Realitatea profesională, formarea profesională a elevilor prin parteneriatul școală – agent economic”, la care au participat reprezentanți ai agenților economici (D.M.H.I., Avântul S.C.M., S.C. Service Automobile Mangalia SA), reprezentanți ai Primăriei și Consiliului local, președintele Asociației Părinților “G.S. Ion Bănescu”, directori și profesori diriginți de la școlile gimnaziale din Mangalia și din zonele limitrofe, cadre didactice și elevi din Liceul Tehnologic ʺIon Bănescuʺ, au fost prezentate: oferta învățământului profesional de 3 ani pentru anul 2017 – 2018 (calificările mecanic auto, lăcătuș construcții navale și sudor, coafor-frizer-manichiură-pedichiură), condițiile de acces al elevilor absolvenți ai clasei a VIII-a la școala profesională, beneficiile acestei forme de pregătire profesională.
Elevi din clasele a X-a, calificările lăcătuș construcții navale și sudor, proaspăt întorși din stagiile de pregătire practică efectuate în D.M.H.I., au apreciat calitatea comunicării și colaborării cu tutorii de practică, condițiile foarte bune în care și-au desfășurat activitatea, precum și oportunitatea de a-și fi însușit cunoștințe utile și dezvoltat deprinderile și abilitățile practice.
Pe parcursul săptămânii se vor desfășura diverse activități demonstrative coordonate de profesorii Vasilescu Roxana, Tatu Ion, Trucmel Marian, Vladu Elisabeta, Ştefan Marina activități menite să-i familiarizeze pe elevii din clasele a VIII-a care vor vizita școala cu specificul fiecărei calificări menționate. De asemenea, echipe de cadre didactice de la Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” vor efectua vizite tematice la școlile generale pentru a le prezenta potențialilor beneficiari ai învățământului profesional, elevi și părinți, oferta educațională.
„Parteneriatul este un mecanism care facilitează relaţionarea dintre şcoală, instituţiile şi membrii comunităţii. Activitățile practice la agentii economici favorizează tranziția elevilor de la școală la viața profesională activă, oferă angajatorilor oportunități de riguroasă selecție pentru angajare a viitorilor absolvenți, consolidează parteneriarul dintre școală și piața muncii, orientând adaptarea programelor de formare profesională la cerințele acesteia”.