S-au majorat amenzile pentru nerespectarea Regulamentului parcărilor, în Mangalia

0
1622

CL Mangalia a adoptat, recent, un proiect de hotărâre, prin care conducătorii auto pot fi sancționați contravențional cu amendă cuprinsă între 1.000 – 2.000 de lei, dacă nu respectă Regulamentul parcărilor din localitate. Cuantumul amenzilor a fost majorat de la valoarea cuprinsă între 100-500 de lei, așa cum era prevăzut în HCL Nr. 57/04.05.2018,  ca urmare a repetatelor încălcări ale Regulamentului de parcare, din Mangalia.

Potrivit documentului, constituie contravenție utilizarea fără drept a unui loc de parcare dintre cele marcate și prevăzute cu indicatoare specifice, nerespectarea programului instituit pentru parcările de reședință, cele mixte sau cele cu tarif orar. O altă încălcare a Regulamentului o constituie ocuparea domeniului public/privat al UAT-ului cu autovehicule având probleme tehnice, avarii, precum și a celor cu afișe publicitare, fără achitarea taxelor locale specifice.

Ocuparea unui loc, în parcările cu plată, fără achitarea tarifului sau după expirarea perioadei pentru care a fost făcută plata, constituie, de asemenea, contravenție.

Alte puncte din Regulament se referă la rezervarea ilegală a locurilor de parcare, prin amplasarea de panouri sau alte obiecte marcate/nemarcate sau a celor cu marcaje de interdicție pentru parcare; inscripționarea fără drept a unor date de identificare, pe carosabil, trotuar, bordură, stâlp, etc., în scopul rezervării ilegale a locurilor de parcare.

Tarifele percepute pentru închirierea unui loc de parcare de reședință ajung la 150 de lei/an pentru persoanele fizice, respectiv 300 de lei/an pentru persoanele juridice. Tariful de parcare, în oraș, este de 2 lei/oră, iar în stațiuni – de 3 lei/oră, în timp ce pentru autoturismele de transport marfă și călători tariful este de 5 lei/oră. Tariful/zi de parcare este de 10 lei/zi pentru Mangalia și 15 lei/zi pentru stațiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.