După o pauză de aproape șapte luni, primul tren de călători a ajuns din nou în Gara Mangalia. Regio Călători a fost primul operator feroviar care a reluat circulația pe această rută, prin trenul InterRegio IR 14210 Brașov – București Băneasa – Mangalia.

Linia feroviară către Mangalia a fost închisă din luna octombrie 2025, ca urmare a lucrărilor de modernizare desfășurate în stațiile Costinești Tabără și Neptun Haltă. Circulația va fi însă suspendată din nou în perioada 5 mai – 1 iunie 2026, pentru finalizarea lucrărilor.

Trenul IR 14210 Brașov – București Băneasa – Mangalia a parcurs distanța de 426 de kilometri în 6 ore și 22 de minute, sosind în Gara Mangalia cu o întârziere de aproximativ 30 de minute, acumulată pe segmentul Constanța – Mangalia. Potrivit mersului trenurilor, durata programată pentru această rută este de 5 ore și 52 de minute.

Prețul unui bilet la clasa a II-a, pe ruta Brașov – Mangalia, este de 138,5 lei, în timp ce pentru traseul Constanța – Mangalia, biletul costă 27,5 lei.

Regio Călători are în circulație trenurile IR 11086 și IR 11084 în perioada 25 aprilie – 13 septembrie 2026, iar în intervalul 30 aprilie – 4 mai circulă și trenurile IR 14210 și IR 14212.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.