Afis Zilele RecolteiPrimăria si Consiliul Local Mangalia in colaborare cu Fanomania Holding organizează, în perioada 14-20 octombrie, “Zilele Recoltei”. Evenimentul va avea loc în Portul Turistic Mangalia, unde vor fi prezenţi peste 50 de producători din mai multe zone ale ţării. La ediţia din acest an, participă producători din domeniul agroalimentar, se vor amenaja mustării şi un târg de legume-fructe. De asemenea, vor mai participa expozanţi de produse artizanale şi articole vestimentare din mai multe regiunii ale ţării. Din cadrul manifestării nu vor lipsi concursurile specifice şi spectacolele folclorice. Astfel, în zilele de vineri şi sâmbătă de la ora 18.30, pe o scenă amenajată în Portul Turistic vor evolua artişti consacraţi ai muzicii populare, precum: Elena Merişoreanu, Claudia Ghiţulescu, Petrică Mâţu Stoian, Ileana Ciuculete, Violeta şi Liliana Geapană şi mulţi alţii. Ziua de duminică, 20 octombrie, va fi dedicată artiştilor din Mangalia.

Comunicat Primaria Mangalia

11 COMENTARII

  1. Radu Cristian spune mereu ca nu sunt bani. Spectacole face mereu. Da nu sunt bani. In lista aia de cantareti unii au onorarii de la 600 euro in sus de persoana altii de la 2000 de euro. Dar nu sunt bani frate la primarie. Sponsorizeza Leo Tanase presupun

  2. Nu or fi bani ptr. proiecte mari dar ptr. un spectacol doua se pot gasi 10-20 mii de euro acolo , mai iesim si noi din letargia – blazarea care ne-a cuprins ! Intotdeauna vor fi pro si contra .

  3. F corect Petru! Daca nu facem nici o activitate de ce nu facem daca da de ce facem si cu ce bani??!!! E clar ca nu poate fi toata lumea multumita dar consumul de evenimente poate fi un motiv de a mai iesi din starea asta de incrancenare si rautate care ne-a cam cuprins si care nu construieste ci, mai degraba, dezbina, darama,otraveste….Ca cetatean, chiar ma bucur ca se face si la noi! Sincer si Doamne Ajuta sa fie si vreme buna ca de vremuri…

  4. Am devenit un oras de rai ,azi m-a oprit cineva pe strada si dorea sa-mi spuna cit de mult sunt birfit de colegi.Pentru mine nu este important acest lucru si nici nu stau sa ascult.nu voi imparati lumea nici eu nici birfitori.Asa este si cu orasul nostru.daca se face un eveniment de ce il face .daca nu-l face de ce nu a facut.Exista prea multa rautate in sufletele unor oameni,prea multa dezbinare,incrincenare.Dumnezeu ne vede pe toti si el este singurul arbritu chiar daca multi nu cred.

  5. In mod normal as spune si eu ca Petru are dreptate, dar ce se intampla in primaria Mangalia nu e deloc normal.
    Intradevar, primarul si inca cativa se plang ca nu sunt bani, dar uita sa spuna si cum s-au cheltuit si cei care au mai fost. Spre exemplu cati bani s-au dat pentru acel site al Mangaliei care se promitea updatat la zi cu toate informatiile de interes public si altele, dar care in realitate e varza si nici nu a fost creat special ci a fost copiat de pe net. Sau sa ni se spuna unde sunt camerele de supraveghere pe care le-a cumparat Tusac (pe banii primariei) pentru oras. Pe timpul lui Tusac s-au montat doar 2, care nu stiu daca mai sunt acum, dar sa cumparat sistemul complet de supraveghere incluzand mult mai multe camere. Acum Radu a prins si el in buget cumpararea unui sistem de supraveghere, dar si un studiu de fezabilitate in acest scop, in valoare de doua milioane euro ( ?!? ). Se mai plange Radu de gaura lasata de Tusac in gestiune; De ce nu l-a dat in judecata pentru recuperarea prejudiciului ??? si mai sunt si altele, precum contractele oneroase ale primariei cu Leonard Tanase si altii.
    Si chiar daca nu am tine cont de toate astea, cu toate ca nu ar trebui trecute asa usor cu vederea, macar daca “spectacolele anuntate” ar fi la nivel mediu macar si nu catastrofal cum au fost cele organizate de Leo Tanase si primarie anul asta. Exemplu “Festivalul Berii Germane” cu doar 20, maxim 30 de spectatori pe seara (in cele 3 seri), cu trupe si cantareti care nu s-au prezentat (ca si la Festivalul Callatis, unde o seara a fost consacrata decernarii de premii unor actori, sportivi si altii, fara vre-o legatura cu Mangalia, activitate ce nu avea ce cauta intr-un festival de muzica.

  6. Mai Ionescule poate si tu ai dreptatea ta, dar tema era ca ar cam trebui sa ne na traim traiul si sa acceptam ca se poate trai si frumos si bine doar daca noi ( si cand spun noi ma refer la mangalioti!!!) chiar vrem…. Sa nu uitam cati mangalioti inchiriaza vara fara sa plateasca un sfant la bugetul local si, pt. ca asa s-a impamantenit ne plangem din toti rarunchii ca e greu, ca primarul alea, alea dar sa recunoastem cinstit ca nici noi, nu suntem chiar usa de biserici si mai fentam statul la greu, specific romaneste ; adica ne cam descurcam cum s-ar zice…Ia incearca tu sa dobori cosmeliile de deasupra garajelor de la gara si vei vedea cam cate tanti fac atacuri cerebrale si cati domni distinsi se tavalesc impreuna cu berula din dotare?! Dar cand e vorba de primarie si primar intelegere yok, toleranta zero, si mocangeala cat cuprinde ! Pai, e bine domnule Ionescu, e bine???Astia au doar un an de mandat si i-ati terciuit ca pe IIsus dar uitati de tambalaul si intimidarile de curand intamplate si traite! Personal nu mai vreau niciodata dar niciodata sa retraiesc acea perioada, ok?

  7. @ Popescu ! Se pare ca ai vrut sa spui ceva inteligent, dar ai cam “iesit in decor”, dupa cum se spune la curse. P’ai cine nu vrea sa traiasca frumos? Eu tocmai asta aratam, ca sunt unii care au pus mana pe bugetul Mangaliei (cu primarul Radu in frunte) si il impart intre ei, batandu-si joc de oras, de evenimente, spectacole, etc… Personal, vreau spectacole si alte atractii, mai ales de sezon, dar nu numai, dar sa fie de calitate, sa avem ce vedea si mai ales sa atraga turistii, pentru ca ei aduc bani la buget, locuri de munca pentru localnici… Fiind bani la bugetul local, nu mai e nevoie sa fie marite taxele si impozitele, putem avea strazi mai bune, scoli modernizate, serviciul medical de calitate etc… (fireste, daca nu se fura din buget, dupa cum aratam.) Spui de evaziunea fiscala prin inchirieri la negru, constructii ilegale deasupra garajelor si altele, dar nu pui bine problema; Daca o parte a populatiei “se descurca” pe langa lege, asta da dreptul administratiei locale (primariei) sa practice si ei evaziunea fiscala,scurgeri de capital etc…???
    Si apoi in sarcina cui este combaterea evaziunii fiscale locale ? Nu cumva tot primaria trebuie sa se ocupe si de asta, ca doar sunt platiti din banii nostri, ai contribuabililor !? In plus, primarii mai au acum si militie proprie (politie locala).
    Personal nu am inchiriat niciodata, nu ca nu mi-ar prinde bine niste bani, dar nu am case de inchiriat, iar peste mine in apartament nu voi baga pe nimeni in veci, chiar daca as avea camera libera. Tin prea mult la intimitatea si comfortul meu si dupa cum spuneai mai sus, si eu vreau sa traiesc frumos.
    Spui ca avem toleranta zero fata de primarie. Teoretic da, pentru ca si eu contribui la bugetul local, iar primarul si consilierii sunt platiti sa administreze acel buget, nu sa-l devalizeze pentru a se imbogati ei, asa cum au procedat si Iorgus si Tusac. Cat despre Mocangeala, nu stiu la ce te referi; poate la tiganii apti de munca, dar care primesc ajutor social si pachete, sau la consilierii locali care au primit loturi de teren “moca”, cumva la Nae Negrea si altii care s-au declarat revolutionari si au primit loturi si pensii nemeritate, la Botnaras care si-a trecut salariul minim pe economie pentru a beneficia de ajutor la incalzire si impozit mic ??? la astea te referi ? Eu nu fac parte din categorie. Mai fraer, de, dar vreau sa dorm linistit pe perna mea…
    Dumneata dupa cum ii ei apararea lui Radu, se pare ca esti din cei ce “se descurca”, nai legal, mai pe langa lege si esti multumit asa, dar nu ebine domnule Popescu, nu e bine !, Sau ai vre-o functie in primarie siiii….

  8. Popesule draga, nu am functie in primarie, nu il sustin pe Radu dar sunt atat de incantat ca au zburat aia de ma faceau sa ma simt in epoca primitiva prin stirile de la ora 5 incat si daca ar fi candidat fochistul il votam….Da, dupa experienta prin care am trecut am invatat sa am toleranta si dau sansa oricarui on care este ales de majoritate, sa urmaresc indeaproape activitatea si, de ce nu sa taxez derapajele cu adevarat importante nu evenimente minore care de bine de rau ne mai scot macar din case! Cat despre calitatea acestora pot intelege ca bugetul local fiind mai mult lipsa, incropesc si ei cate ceva, sa avem si noi o stire la o adica despre Mangalia, sa mei schimbam o impresie unii cu ceilelti si in general sa mai animam macar noi, site-urile astea. Nici eu nu inchiriez pt. ca am muncit pt. fiecare lucrusor din casa mea si in plus nu sunt sluga banilor dar nu pot sa nu obsev ca am vecini care prefera sa doarma in garaj toata vara si sa castige un banut apoi, toamna sa injure si sa spurce oranduirea care de bine de rau ii cam lasa sa se desfasoare. Sa stii ca nu consider fraier un om care-si apara proprietatea, are demnitate dupa cum nu blamez nici pe cel ce se sacrifica pt. un banut in plus ; dar nu pot sa nu remarc ipocritii si rau-voitorii de serviciu care taxeaza fara argumente solutii sau o minima contributie civica. Personal gasesc totusi ca exista in Mangalia abonati la mocangeala si spun asta pt. ca am vazut personal ( si crede-ma pe cuvant de onoare!!) doamne cu haina de blanita din cea adevarata mergand la ajutoare sociale, barbati cat muntele care intind mana la malai….penibil dar legea-i lege daca se incadreaza?!Te salut si ne vedem la un must de Mangalia sau de unde-o mai fi!Sfanta Parascheva sa ne ajute pe toti sa fim, poate un picut mai buni si mai intelepti!

  9. Sa vezi si pe aia care fac cate 6000 de euro din cazare si merg moca cu microbuzele si mai fac si misto de soferi , dupa care vin in audienta sa se vaite cat de bolnavi sunt sa mai ia cate ceva.

  10. Sa-i invitati la must si pastrama si pe cei de la Prospectiuni S.A.,ca poate ne dau pontu despre niste locuri de munca,pentru ca in Mangalia se vor scoate la concurs numai cele de hingher,debutant-navetist si cu studii de vanator de recompense.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.