Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu a dat startul, sâmbătă, 31 august, celei de-a doua ediţii a competiţiei de thriatlon, care s-a desfăşurat sub deviza No Stress Triathlon&Party, pe plaja din staţiunea Olimp. Edilul oraşului, un mare pasionat de sport, a participat cu succes la proba de ştafetă reprezentată de competiţiile de ciclism şi alergare. Deşi proba de ciclism parcursă de edil pe o distanţă de 20 de Km, dar şi cea de alergare pe o distanţă de 5 Km au fost dificile, primarul Cristian Radu a vorbit despre acest eveniment ca fiind o competiţie frumoasă, cu un traseu deosebit. “Mă bucur că am avut ocazia să particip la o astfel de competiţie, unde am văzut şi foarte mulţi copii, ceea ce înseamnă că sportul poate să reprezinte un mod de viaţă sănătos, pe care cei mai mici dintre noi să îl abordeze din plăcere. Ne gândim ca această manifestare sportivă să devină o tradiţie şi să încurajăm copiii, dar şi localnicii să facă cât mai mult sport”, a precizat Cristian Radu. La rândul său, unul dintre organizatori, Mihai Preda a menţionat că “acest eveniment dorim să ia amploare, de aceea ne-am propus să îl organizăm de două ori pe an pentru a-i determina pe oameni să se bucure de cât mai multă mişcare”. De altfel, evenimentul s-a adresat oamenilor dinamici din corporaţiile multinaţionale, dar şi din alte domenii, care îndrăgesc aceste competiţii. La triathlonul de la Olimp au participat 500 de persoane atât din categoria amatorilor, cât şi a profesioniştilor, care, în acest mod, s-au bucurat din plin de mişcare. Cele trei probe de ciclism off road, înot şi alergare pe nisip s-au desfăşurat atât pe plaja din Olimp, cât şi în zona lacurilor dinspre 23 August şi faleza Olimp-Costineşti. La competiţia de înot concurenţii s-au întrecut, în mare, pe o distanţă de 500 de metri, în timp ce pentru ciclism, traseul a avut 20 de Km, a parcurs faleza Olimp, zona dinspre lacurile 23 August şi a ajuns la linia de sosire de pe plaja Olimp. Proba de alergare a avut un traseu de 5 Km, pe malul mării din staţiunea Olimp în direcţia Costineşti şi retur, unde a fost finishul competiţiei. Probele au fost efectuate consecutiv, de către un singur sportiv sau de către o ştafetă. La triathlon au participat sportivi amatori angajaţi în sistemul privat, în special – domeniul bancar şi companii multinaţionale, dar şi sportivi profesionişti precum: campionul naţional de triathlon 2012, Sorin Boriceanu, campionul balcanic, Alexandru Diaconu şi alţi participanţi de renume ale concursurilor de profil din Franţa, Germania, Canada, Polonia, Franţa, Rusia, Bulgaria. La finalul maratonului sportiv toţi concurenţii au primit din partea organizatorilor câte o medalie de participare, iar seara se vor relaxa în cadrul unei petreceri surpriză oferită de organizatorii No Stress Triathlon. Competiţia de triathlon din acest an a fost organizată de Primăria Mangalia, în parteneriat cu Total Events Solution şi Patronatul Neptun-Olimp.
31 august 2013 Biroul de presă
bine ca nu aflam decat dupa ce se termina…mangalia tv….mai bine deloc decat la final
Hmm …. cum sunt unii carcotasi degeaba. Pe 30 august era postat de noi comunicatul intarziat al primariei care anunta evenimentul. Dar logic ca dai cu pietre in noi ca asa ai fost invatat.
chiar credeti ca va urmareste cineva zilnic….si poate oamenii se mai duc si la munca mai au alte treburi de facut
Atunci nu mai comenta degeaba. Casca ochii si apoi acuza. Asta este problema cu socitatea civila, acuza cand nu trebuie si sta pitita in casa atunci cand e nevoie de vizibilitate. Facem un serviciu public gratuit. Cred ca e timpul sa primim putina sustinere nu doar contre si vorbe gratuite fara dovezi. Cred ca va plac sedintele facute publice luna de luna, apoi multe alte evenimente pe care le vedeti de acasa atunci cand aveti timp. La schimb nu asteptam insulte si nici tupeu gratuit.
este achizitia ta si-a lui georgescu; am auzit ca ia mers struna cu pepenii daca n-ai dat voie si la altii sa vanda, speram ca pana la iarna sa putem sa avem si gaze la case si blocuri sa nu mai folosim butelii, cu caldura va multumim speram ca nu vom mai avea acelasi pret oribil !
de ce nu te a invitat primaria la triatlon ? zi merci pt stiri daca tot esti abonat la ele. io zic ca mangalia tv merita aprecieri cel putin pt faptul ca e din ce in ce mai buna chiar daca e sabotata de biroul de presa al primariei si de unii care organizeaza dezbateri pe sustache numai sa nu fie camera de filmat in zona…( cum spunea un ..nene in o inregistrare din consiliu… – de ce sa ne certam aici in public – ne intalnim inainte ..discutam si rezolvam noi la o ciorba de peste ) Traiasca transparenta capetelor luminate din Mangalia!
Ma nea hmmm, mai bine taceai ! P-ai daca Mangalia Tv nu scria deloc, tu ce mai comentai acum ? (si noi). Cat despre “a afla”, ia-te de primarie, de organizator, ca nu-si anunta evenimentele din timp, la loc vizibil, pe mai multe cai, etc…
Cat despre primar, mai bine o lua la fuga spre Constanta (sau alte zari) si nu mai venea inapoi. Dupa dezastrul pe care l-a facut in administratia publica in doar un an, mi-e si frica sa ma gandesc unde vom ajunge pana la sfarsitul mandatului lui, daca o tine tot asa.