Primăria Mangalia asfaltează trotuarele din cartierul de case al orașului

0
83

În această perioadă, Primăria Mangalia are în derulare un proiect de modernizare și înființare a trotuarelor, în cartierul de case al orașului. Proiectul finanțat din bugetul local prevede reabilitarea și asfaltarea trotuarelor existente, precum și crearea de trotuare noi, pe străzile unde acestea nu au existat până acum. Potrivit declarațiilor primarului Radu Cristian, lucrările de reabilitare și asfaltare a trotuarelor în cartierul ”Coloniști” au început încă de anul trecut, însă firma care avea în execuție contractul de lucrări a părăsit șantierul, după finalizarea decopertării trotuarelor, invocând motive tehnice și de personal. ”Am fost nevoiți să reluăm procedura legală de licitație, atribuire și execuție a lucrărilor, astfel că am reintrat în teren la începutul acestui an. Acum lucrăm în ritm susținut pe străzile cu trotuare deja decopertate, iar apoi vom intra pe străzile unde nu au existat trotuare, până acum”, a explicat edilul. Conform documentației tehnice, se modernizează sau se înființează trotuare pe următoarele străzi: Munteniei, Gheorghe Nețoi, Oprea Crușoveanu, Ion Mecu, G-ral Vârtejanu, G-ral Boerescu, Crinului, Bd-ul Callatis, M.I.Dobrogeanu, Horia, Cloșca și Crișan, Gării, 1 Mai, Dumitru Ana, Gheorghe Doja, Simion Bărnuțiu, Maior Giurăscu, Ezerului, Walter Mărăcineanu, Avram Iancu, Maior Șonțu, Moldovei, Basarabiei, Crișanei, Transilvaniei, Transilvaniei Alee, Panduri, Griviței, Bucovinei, Demetrios Callatianul, Sf. Apostol Andrei, Maramureșului, Banatului, Olteniei, Mărăști, 1 Mai, 9 Mai, Anton Pann, Aleea Anton Pann, 11 Iunie 1848, Mihai Viteazu, Alee Acces 1, Alee Acces 2. Tot în acest cartier, se înlocuiesc semnele de circulație, se lățesc trotuarele (unde este cazul) și se lucrează la amenajarea spațiilor verzi din perimetrul acestora. Radu Cristian a mai spus că, în prezent, Primăria lucrează la documentațiile necesare pentru atragerea fondurilor guvernamentale sau europene, într-un proiect de asfaltare a tuturor străzilor din cartierul de case, după finalizarea branșamentelor la rețelele de utilități publice (gaz, apă-canal, ENEL).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.