Posibilitatea de suspendare a școlii fizice până pe 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului Educației, a fost aprobată prin ordonanța de urgență nr 192, document care a fost publicat în Monitorul Oficial. În preambulul actului normativ Guvernul motivează urgența prin faptul că neluarea deciziei “poate genera disfuncționalități majore cu efecte negative asupra bunei desfășurări a activităților din sistemul național de învățământ, dar și asupra elevilor”.
OUG 192 modifică Legea 55/2020, iar articolul 38 are un nou alineat care prevede: “În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.
Atât ministrul Educației, Monica Anisie, cât și premierul Ludovic Orban și șeful DSU Raed Arafat au precizat că suspendarea cursurilor va avea loc pentru 30 de zile, asta însemnând în perioada 9 noiembrie – 7 decembrie (prima zi după alegerile parlamentare). Cu toate acestea, Ordonanța de urgență prevede posibilitatea suspendării până la finalul anului calendaristic a cursurilor.
Dacă elevii ar reveni la școală pe 7 decembrie, ar mai avea 12 zile de școală față în față.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a declarat sâmbătă că după 30 de zile se va face o analiză și doar dacă există o scadere semnificativă a ratei de infectare, aceste măsuri luate acum vor fi relaxate.
Citește integral AICI