Polițistul erou care a salvat un tânăr de la înec. Dan era în timpul său liber, dar a sărit imediat în ajutor

0
540

În urmă cu câteva zile, pe 4 iulie, un tânăr de 18 ani din Târgu Frumos a fost salvat de la înec de un polițist detașat pe litoral. Pe contul de Facebook al Ministerului Afacerilor Interne s-a relatat întreaga poveste.

Totul s-a petrecut în stațiunea Costinești, acum două zile (4 iulie). Polițistul din Covasna, detașat de o săptămână pe litoral, se plimba în timpul liber pe digul din apropierea Obeliscului, moment în care a auzit pe cineva că strigă după ajutor.

– Se îneacă! A intrat aici și nu a mai ieșit, i-a spus un bărbat extrem de agitat. Imediat Dan și-a dat tricoul jos și a sărit în apă. Adâncimea era destul de mare, în jur de 3 metri. A căutat câteva zeci de secunde, dar, pentru că a simțit că rămâne fără aer, a ieșit la suprafață.

– Nu se vede nimic aici, i-a spus bărbatului de pe dig.

– Haideți un pic mai încoace. Aici a sărit.

Dan s-a mai scufundat o dată și a început să caute. A zărit după scurt timp o siluetă aflată pe fundul mării, dar nu mai avea aer să o poată ridica. A ieșit la suprafață, a respirat puternic și s-a scufundat iar. A ajuns la victimă și, cu ultimele puteri, a reușit să o aducă la suprafață. În tot acest timp, salvamarii s-au alertat și au ajuns la locul unde se afla colegul nostru, împreună cu victima inconștientă.

– Îl tragem noi în barcă, stai liniștit, i-a spus unul dintre aceștia.

– Luați-mă și pe mine că nu mai am putere, le-a răspuns Dan, în timp ce s-a prins cu mâinile de un skijet al unui salvamar.

Victima, un băiat foarte tânăr, a fost adusă pe plajă, iar salvamarii au început procedurile specifice de resuscitare. Imediat a ajuns la fața locului și ambulanța și, la câteva minute, a aterizat un elicopter SMURD care l-a și preluat pe băiat, care era încă în stare inconștientă.

Spre seară, Dan a auzit că tânărul a decedat. S-a ridicat de la masă, a plecat spre plajă și, timp de minute bune, a stat singur și a plâns. Deși nu îl cunoștea pe acel băiat, se simțea vinovat că nu reușise să-l salveze. A vrut să sune la spital, dar nu a avut puterea aceasta.

După o noapte albă, vestea bună a venit ieri dimineața când Dan a fost oprit de un coleg.

– Bravo! Am auzit că ai salvat pe cineva. Felicitări!

– L-am scos la suprafață, dar se pare că degeaba.

– Cum degeaba? Victima a ieșit din comă. Medicii sunt optimiști. Felicitări, colega!

– Trăiește?

– Da, da! Trăiește!

Atunci Dan a început să plângă a doua oară, de data aceasta de fericire.

DAN, cuvintele sunt puține pentru a-ți mulțumi! Ceea ce ai făcut este EXTRAORDINAR!OMULE, jos pălăria!P.S. De parcă nu se întâmplaseră destule lucruri grave, în timpul acordării primului ajutor, un bărbat “aflat prin zonă” i-a furat telefonul unuia dintre salvamarii ce acordau primul ajutor băiatului. Aflat în concediu de odihnă, Andrei, un tânăr jandarm timișorean de 21 de ani, a intervenit prompt și după ce l-a imobilizat, l-a predat poliției. ANDREI, suntem mândri de tine!”, scrie M.A.I.

Adolescentul salvat de la moarte a văzut relatarea făcută de M.A.I. și a transmis un mesaj emoționant, chiar de pe patul de spital: ”Bună seara, aș vrea să le mulțumesc domnilor Dan și Andrei pentru toate eforturile depuse pentru mine… Nici nu vreau să îmi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă nu ați fi fost acolo… Vă mulțumesc din tot sufletul și aș vrea să luăm legătura!”, a spus tânărul de 18 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.