Poliţiştii din Mangalia, ameninţaţi de interlopi: „O să venim peste voi, în case şi o sa vă luam de lângă familii… Vă vom omorâ copiii, şi-i vom tăia cu cuţitul, mărunt, mărunt…“

0
64

Sindicatul Național al Agenților de Poliție din  România, Biroul Teritorial Constanta, a remis un comnicat de presă, prin care atrage atenţia asupra condiţiilor în care sunt nevoiţi să lucreze agenţii din zona sudului litoralului, specificând şi două cazuri concrete în care oamenii legii au fost ameninţaţi, atât de interlopi, dar şi de foşti colegi ai lor. Redăm, mai jos, comunicatul SNAP Constanţa:

Subscrisa, Sindicatul Național al Agenților de Poliție din  România, Biroul Teritorial Constanta, prin prezenta va aducem la cunostinta situatia existenta, din punct de vedere al activitatii de ordine publica si interventie la evenimente, riscurile la care sunt expusi politisti in teren si modul in care aceste evenimente sunt gestionate, la nivel de IPJ Constanta,  prin aceea ca:

In ziua de 11 iunie 2016, doi politisti, agenti de siguranta publica in cadrul Politiei mun. Mangalia si un militar jandarm din cadrul I.J.J Constanta, au participat la masuri de ordine in Statiunea Saturn, cu ocazia desfasurarii concursului TRIATLON, pe segmentul de drum aflat intre Statiunea Saturn si Venus.

Avand in vedere ca pe acest tronson a fost restrictionat accesul auto si pietonal,  cei mentionati se aflau in dispozitivul organizat si ordonat in acest sens. La un moment dat, in timp ce se desfasura proba de alergare pe acel tronson, la gardul instalat de Jandarmerie, in dispozitiv, a venit in viteza un autoturism de teren marca Duster, cu inscriptia firmei de paza ‘B……..’, condus de administratorul firmei  din Mangalia, fost ofiter de politie. Acesta si-a exprimat intentia de a trece de acel dispozitiv pentru a ajunge intr-o locatie… oarecare. Vizibil nervos si deranjat, acesta a coborat injurand, s-a indreptat vadit spre politist si, injurandu-l de ‘mama’, (nu se pot reproduce injuriile), s-a repezit cu pumnul sa-l loveasca in fata pe agentul de politie .

In acel moment, a intervenit lucratorul de la Jandarmerie  care s-a interpus intre acestia, cu intentia de a-l opri pe agresor. Vazand ca agresorul insista sa-l loveasca pe politist, imediat a intervenit si al doilea politest care se afla in imediata vecinatate. Vazandu-se depasit ca raport de forte, administratorul firmei de paza, s-a retras, a urcat in masina si a plecat.

La data de  29 iunie2016, in jurul orelor 2.27, aceiasi politisti si jandarm, in timp ce se aflau impreuna cu patru politisti locali, au fost amenintati de cetateni de etnie turca care ascultau muzica la intensitate mare si  petreceau  zgomotos, fapt ce deranja  turistii cazati la hotelurile din apropiere, in Statiunea Saturn. Inainte de acest apel au mai fost si alte sesizari cu privire la acelasi aspect, au fost luate masuri de sanctionare contraventionala a organizatorului G.G., ocazie cu care i s-a pus acestuia in vedere sa reduca volumul muzicii ascultate, intrucat terasa este in aer liber. Din aceasta multime (sute de  indivizi), a iesit in fata numitul I.A. , care  a proferat cuvinte injurioase si amenintari cu acte de violenta la adresa organelor de ordine si familiilor acestora, de genul:

‘O sa venim peste voi in case si o sa va luam de langa familii […] va vom omora unul cate unul […] stim unde stati si ne vom ocupa de voi […] va vom omora copiii si-i vom taia cu cutitul marunt, marunt… […] cine sunteti voi de veniti sa ne stricati petrecerea…!? […] nu conteaza ca vom mai face puscarie’

Pe final tragem un semnal de alarma asupra câtorva probleme cu care se confrunta politistii in teren:

– raportarea cu prioritate a evenimentelor in care sunt implicati politistii in teren, prin natura serviciului lor, in special cand  acestia se confrunta cu grupuri, persoane violente si raportul de forte este in defavoarea acestora.

– de revizuit actele normative referitor la programul de functionare al unitatilor de alimentatie publica din proximitatea locurilor de cazare, in special unde se difuzeaza muzica in aer liber, (se emit autorizatii cu incalcarea legii privind programul de functionare).

– dotarea insuficienta, necorespunzatoare a politistilor;

– lipsa acuta de forte de ordine in strada,( o singura patrula pe schimb);

– numarul mic de autoutilitare MAI (marea lor majoritate fiind defecte);

– reactia lenta sau inexistenta a celor care coordoneaza activitatea politistilor aflati in serviciu, atunci cand acestia se confrunta cu situatii dificile;

Evenimentele nu au fost aduse la cunostinta IGPR, astfel ca in ambele situatii nu au fost desfasurate nici un fel de activitati menite sa intareasca  politistilor  increderea de sine,  in institutia Politiei si conducatorilor ei, astfel incat evenimente de acest gen, sa nu se mai repete.

Lipsa de reactie, nu face decat sa dea curaj acestor elemente certate cu legea, sa mai savarseasca astfel de fapte sau altele mai grave.

Astfel de situatii , trebuiesc mediatizate, luate masuri legale cu fermitate fata de cei care se fac vinovati in acest sens, in scopul de a nu se mai repeta .

Sindicatul National al Agentilor de Politie prin grija Biroului Executiv Central, asigura asistenta juridica in aceste cauze in care se fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de  ultraj.

Referitor la cele de mai sus, asteptam cu deosebit interes masurile luate de catre conducerea I.G.P.R. si I.P.J Constanta, cat si raspuns scris“ Comunicatul este semnat de Ion Coman, președintele SNAP – Biroul Teritorial Constanța.

Referitor la aceste declaraţii, IPJ Constanţa a remis, la rândul său, un comunicat de presă:

Referitor la apariția în media on-line a informațiilor cu privire la cele două infracțiuni de ultraj, din data de 11.06.2016, respectiv 29.06.2016, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

  • În cele două cauze, conducerea Poliției municipiului Mangalia a dispus măsurile legale, fiind înaintate cu celeritate actele către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța spre competentă soluționare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj.

  • În ceea ce privește raportarea evenimentelor vă informăm cu privire la faptul că atât la nivelul Poliției Române, cât și a I.P.J. Constanța există proceduri și metode specifice de raportare a evenimentelor, care sunt respectate întocmai.
  • De asemenea, precizăm că la nivelul I.P.J. Constanța se respectă principiul proporționalității în ceea ce privește numărul patrulelor de poliție și a celor mixte aflate în teren, acționându-se în sistem integrat pentru asigurarea un climat de ordine și siguranță publică.

sursa: Editia de Sud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.