La data de 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, având ca scop prevenirea faptelor săvârșite cu violență, precum și combaterea traficului și consumului de droguri.
În cadrul acțiunilor derulate, forțele de ordine au legitimat 72 de persoane și au verificat 60 de vehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproximativ 7.000 de lei. Totodată, polițiștii au dispus retragerea a 3 certificate de înmatriculare.