În perioada 25-29.11.2019, la Liceul Teoretic ,,Callatis” şi structura acestuia Grădinița nr.2, s-a desfăşurat campania socială „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, iniţiată de Ministerul Educaţiei.
Ajunsă la cea de a XI-a ediţie, activitatea a constat în strângerea de legume şi fructe de către preşcolari, elevi şi profesori voluntari şi donarea acestora familiilor aflate în dificultate, instituţiilor care se ocupă de ocrotirea şi îngrijirea copiilor instituţionalizaţi.
Peste 1500 de kg de fructe şi legume au fost donate de elevii şi părinţii din unitatea şcolară, având ca deviză ,, Nu contează cât dăruieşti, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruieşti.”.
Fructele și legumele au fost donate beneficiarilor: Căminul de Bătrâni Mangalia, Grădinița Socială Mangalia, Așezământul Familial Santa Maria Mangalia, Centrul Educațional Salvați Copiii Mangalia, Şcoala Sanatorială Mangalia, Şcoala Cotu Văii.
Activitatea a fost coordonată de prof. psiholog Carmen Silvia Andrei – coordonator local SNAC și s-a desfășurat cu sprijinul și participarea activă a conducerii şcolii – prof. Corina Mihalache, director şi prof. Ghiulnar Bechir, dir.adjunct, a cadrelor didactice și a părinților copiilor din ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal.