Într-un comunicat de presă remis după anunțul Primăriei Mangalia privind repartizarea loturilor de case pentru tineri, preşedinte executiv al PSD Mangalia, consilierul local Paul Foleanu, candidat la funcţia de primar, consideră ca demersul anunţat de către primar nu este decât o promisiune electorală fantezistă.

foto paul foleanu

În urma comunicatului de presă trimis de Primăria Mangalia, potrivit căruia edilul ar acorda 319 loturi de teren, pentru construcţia de case, potrivit Legii 15/2003, tinerilor cu vârsta sub 35 de ani, mă văd nevoit să intervin în calitate de consilier local.

Demersul anunţat de către primar nu este decât o promisiune electorală nerealistă. Pe de altă parte, dacă ar fi dorit cu adevărat să ajute tinerii să îşi ridice o casă, ar fi făcut-o în cei patru ani de mandat, nu, acum, în apropierea alegerilor.

Precizez faptul că această iniţiativă este iluzorie, deoarece la Primăria Mangalia sunt înregistrate 80 de cereri de revendicări, în baza Legii 10/2001, nerezolvate nici până în prezent. Mai mult, Legea 10/2001 nu permite încheierea unor contracte de închiriere, concesiune şi nici atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de casă potrivit Legii 15/2003 până când nu sunt soluţionate toate dosarele de retrocedare.

PSD Mangalia susţine acordarea în folosinţă gratuită a loturilor de casă destinate tinerilor. Imediat după alegerile locale, vom finaliza, în termen de 30 de zile, toate dosarele de revendicare. Ulterior, vom da curs tuturor solicitărilor tinerilor care doresc să intre în posesia loturilor de teren gratuite în vederea construcţiei locuinţelor individuale.

În acest fel, măsurile vor fi luate potrivit legilor în vigoare, în plus, tinerii chiar vor beneficia de suprafeţele de teren solicitate, astfel că nu le vom da doar pe hârtie, aşa cum procedează primarul în cazul burselor şcolare pe care elevii cu rezultate bune la învăţătură nu le-au primit încă.

Nu pot să nu punctez şi faptul că în patru ani de mandat, primarul Radu Cristian nu a fost în stare să asigure utilităţile celor care deţin loturi de casă în cartierul Dobrogea I. Acum însă, în prag de campanie, amăgeşte, din nou, electoratul cu oferirea unor loturi situate în câmp, care nu dispun de utilităţi.

4 COMENTARII

  1. voi ati mintit fara rusine ca dati apartamente pe vremea lui tusac avem si hartiile de repartizare si tot alegeri erau hotii dracu si acum aveti tupeu sa mancati rahat. sau voi mancati ciolanu la pdl? …oportunistilor!

  2. nici Radu nici Foleanu nu merită fotoliu de primar. Unul a avut sansa sa demonstreze că merită, şi nu s-a vazut nimic concret timp de 4 ani, celălalt este o marionetă a PSD-ului.

  3. D-NUL FOLEANU intotdeauna vad ca nu se poate face aia,sau sa se ia decizia corecta intr-un anumit caz pt ca nu ne permite legea cutare sau cutare,tot timpul, nu numai d-voastra,toti consilierii in frunte cu primarul in loc sa faceti ceva pt orasulmangalia va certati tot timpul pt nimicuri.Cum in botosani primarul unui sat mic poate sa ia decizii mari,adica sa dea casele goale care sant in comuna familiilor cu copii doar ca sa populeze comuna??EL POATE SA IA ASTFEL DE MASURI SI LA MANGALIA UNDE AVEM ATATIA BANI DIN IMPOZITE DE PE VARA MULT MAI MULTI DECAT SATUL BOTOSENEAN NU SE POATE FACE NIMIC?NIMIC?? PT LOCUITORII MANGALIEI.IA APROFUNDATI TEMA SI LUATI SI VOI MACAR O MASURA DE ACEST GEN.MULTUMESC MULT ANTICIPAT DACA VETI AVEA TIMP MACAR SA CITITI SI SA DATI UN RASPUNS LA ACESTE PROBLEME. SEMNAT UN CITITOR MANGALIOT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.