Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au făcut o descoperire importantă în trafic, în timpul unui control de rutină pe DN 39, în apropiere de Mangalia. Aceștia au oprit un autocar care circula pe ruta Turcia–România, iar în urma verificărilor au găsit bunuri în valoare de peste 100.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute.
Mai exact, în compartimentul de bagaje al autocarului, polițiștii au identificat 204 produse – parfumuri și articole vestimentare – care purtau însemnele unor mărci renumite. Bunurile se aflau în posesia a doi cetățeni români, care însă nu au putut prezenta documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru distribuirea acestora.
Valoarea totală estimată a produselor, în cazul în care ar fi fost comercializate ca originale, este de aproximativ 105.000 lei (echivalentul a circa 21.000 de euro).
Produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, conform prevederilor legale în vigoare.
Garda de Coastă continuă verificările pentru stabilirea întregii situații de fapt și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.