În data de 20 aprilie 2016, Liceul Teoretic ,,Callatis” a găzduit evenimentul de informare, educare și conștientizare privind riscurile asociate consumului de droguri organizat de Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa.
Activitatea propusă de Agenția Națională Antidrog, ,,Ora Antidrog Altfel” face parte din Programul naţional de educaţie nonformală adresat elevilor din învăţământul preuniversitar „Școala altfel ” şi are ca scop prevenirea, combaterea și reducerea consumului de droguri în rândul tinerilor.
La sesiunea de informare desfășurată la Liceul Teoretic Callatis specialiștii de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa au diseminat celor 200 de elevi din clasele IX-XI informaţii specifice de prevenire a infracţionalităţii, de reducere a riscurilor şi vulnerabilităţilor asociate consumului de droguri.
Întâlnirea a avut un caracter dinamic şi interactiv, elevii prezenți manifestând interes pentru problematica prezentată; dialogul elevi – psiholog- cadre didactice din liceu – reprezentanți Centru Antidrog fiind unul constructiv și educativ.
Evenimentul a fost coordonat de comisarul şef Valentin Marius Sandu, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa și profesor Luminița Pătrînoiu, directorul Liceului Teoretic Callatis.
,, Liceul Teoretic Callatis susține activitățile Agenției Naționale Antidrog în lupta împotriva drogurilor. Ne dorim ca toți cei 200 de elevi prezenți la evenimentul Ora Antidrog Altfel să devină purtători de mesaj antidrog în rândul colegilor, prietenilor, familiei și astfel să participe activ la acest demers de informare. O informare eficientă facilitează tinerilor luarea unor decizii înţelepte.” Prof. Luminița Pătrînoiu. Director, Liceul Teoretic Callatis.