Misiunile jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa în perioada 03 – 09 mai. Amenzi de peste 16.000 lei

0
138

Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 03 – 09 mai a.c., acționând  în cooperare cu poliţiştii constănţeni,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

Totodată, în acest sfârşit de săptămână, jandarmii constănțeni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor preventive pe raza județului Constanța, în zone aglomerate, piețe și centre comerciale,  gări și stații de transport în comun din zona de competență.

Pe timpul misiunilor executate în această perioadă, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale (avertismente şi amenzi în valoare totală de peste 16000 lei), pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2, dar şi pentru adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identităţii, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice, pescuit în perioada de prohibiţie.

Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, jandarmii constănţeni au vegheat şi la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a competiţiei sportive ,,Cupa Mării Negre” la ciclism, a turneului 14 din cadrul Ligii Naţionale de Baschet Masculin, a partidei de rugby  C.S. Năvodari R.C. Bârlad, precum şi a ceremonialului organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României.

Săptămâna trecută au mai fost executate 12 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete, 3 misiuni alături de lucrătorii Direcţiei Silvice Constanţa, 1 misiune în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Constanţa  şi 1 misiune în sprijinul unui executor judecătoresc pentru punerea în aplicare a unui titlu executoriu.

Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 38 de obiective din competenţă, fiind prezenţi şi în zona centrului de vaccinare de la Pavilionul Expoziţional Constanţa.

Totodată, oamenii legii au asigurat şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.

Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancţiuni contravenționale, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Recomandăm cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să evite locurile aglomerate și să nu se expună la riscuri, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune”, transmit reprezentanții Jandarmeriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.