În perioada imediat următoare, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa şi I.S.U. Constanţa, vor fi angrenate în misiuni de asigurare a ordinii publice, în zona de responsabilitate, pentru ca acestea să se poată desfăşura într-un climat de ordine şi siguranţă.
Sâmbătă, 27 iunie a.c. jandarmii constănţeni vor asigura măsurile de ordine publică, la etapa de rugby în 7, din cadrul Diviziei Naţionale de Seniori, eveniment sportiv la care vor participa echipele C.S. Năvodari, C.S.M. Olimpia Bucureşti, Poli Unirea Iaşi, R.C. Bârlad, Stejarul Buzău şi R.C.M. Galaţi. Meciurile se vor desfăşura pe stadionul “Flacăra” din oraşul Năvodari, între orele 10.00-13.30.
În aceeaşi zi, jandarmii vor fi prezenţi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă, la un concert, ce va avea loc pe plaja din staţiunea Mamaia, în zona hotelului “Rex”, în intervalul orar 13.00-19.00.
Începând cu data de 29 iunie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa, vor asigura măsurile de ordine publică, pe timpul desfășurării examenului de bacalaureat, la 13 centre de examinare din județul Constanţa.
Misiunea jandarmilor este aceea de a preveni faptele care ar putea tulbura ordinea, liniștea publică și desfășurarea în condiții de normalitate a examenului de bacalaureat.
Astfel, jandarmii vor păstra permanent legătura cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, în vederea soluționării imediate a oricăror incidente care ar putea pune în pericol siguranța elevilor sau a cadrelor didactice.
În intervalul 29 iunie — 3 iulie a.c., jandarmii constănţeni vor fi prezenți în timpul susținerii probelor din cadrul Examenului de Bacalaureat Național la următoarele centre de examinare:
- Colegiul Tehnic „Pontica” Constanţa;
- Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” Constanţa;
- Liceul Teoretic „Traian” Constanţa;
- Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanţa;
- Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanţa
- Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia;
- Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia;
- Liceul Cobadin;
- Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari;
- Liceul Teoretic „Anghel Saligny” Cernavodă;
- Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia;
- Colegiul Economic Mangalia;
- Sediul I.S.J. Constanţa.
Pentru buna desfăşurare a acestor activităţi, jandarmii recomandă cetăţenilor să respecte prevederile legale în vigoare, reamintind că nu vor fi tolerate fapte care aduc atingere ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului.