Pe durata minivacanţei, 01-03.05 a.c., peste 200 de jandarmi constănţeni vor acţiona zilnic, în sistem independent şi mixt la menţinerea ordinii publice, alături de lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa. Jandarmi constănţeni vor fi prezenţi, în misiune, în staţiunile Constanţa, Năvodari, Mamaia, Eforie,Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. De asemenea, în perioada 30.04.-03.05 a.c., jandarmii asigură măsurile de ordine la toate manifestările culturale, sportive, promoţionale (în mod deosebit spectacole de amploare), ce vor fi organizate pe întreg litoralul. Cele mai importantante: În Mamaia, pe plaja Enigma şi Campingul GPM (Mamaia Nord), la spectacolele unde va participa un număr mare de spectatori, dar şi la Parada de 1 Mai- Mamaia-Constanţa, (motociclete, masini de epoca, masini raliu, autobuze etajate). Militarii vor mai fi prezenţi şi la spectacolele organizate în Vama Veche şi la „Serbarile Câmpeneşti” organizate în Tabăra Năvodari şi Valu lui Traian, în data de 01 mai. Pentru prevenirea faptelor antisociale în zonele turistice, forţele de ordine publică vor desfăşura numeroase acţiuni punctuale, fiind vizate în special zonele aglomerate, bazarurile, târgurile, discotecile şi parcările slab iluminate. În zonele de competenţă, echipajele Jandarmeriei vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi luarea măsurilor legale, dacă situaţia o va impune. Pentru siguranţa turiştilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul minivacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria Constanţa sfătuieşte cetăţenii să nu lase bunuri de valoare, la vedere, în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme, să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi sau ale autoturismelor şi să nu parcheze maşinile în locuri ferite, sau slab luminate. De asemenea, dacă observă persoane care au un comportament antisocial, sau sunt abordaţi de necunoscuţi, în scopuri obscure, cetăţenii sunt sfătuiţi să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică sau sa apeleze non-stop numărul unic de urgenţe 112.