Weekend-ul acesta, Mihai Leu și-a asigurat, matematic, titlul de campion al Campionatului Național de Viteză în Coastă, la Categoria I. Acesta a concurat la Rânca pe un Ferrari 458 Challenge și nu a oferit nicio șansă contracandidaților săi. 

Mihai Leu are 6 din 7 victorii, iar în acest moment a strâns 168 de puncte și nu mai poate fi surclasat până la finalul sezonului, deși mai sunt încă două etape programate. Pe locul al doilea la categoria dedicată mașinilor de producție se află Călin Manițiu (106,5 puncte), iar pe locul al treilea Eduard Cozma (80 de puncte). „Este victoria întregii mele echipe”, a declarat Mihai Leu, bucuros și emoționat. „Le mulțumesc tuturor, am muncit foarte mult împreună și efortul fiecăruia a contat. Îi apreciez foarte mult pe contracandidații mei de la această competiție, au fost foarte buni și pregătiți și m-au determinat să mă concentrez și să obțin cel mai bun rezultat”, a continuat el.

După o scurtă vacanță în august, Mihai Leu a revenit pe asfalt cu această performanță obținută la Rânca și se pregătește pentru ultimele două etape ale Campionatului Național SuperRally: Craiova pe 13-14 septembrie și finala de la București pe 25-26 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.