Municipiul Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului sunt reprezentate, în aceste zile, la Târgul de Turism al României, organizat la Romexpo Bucureşti. Primăria Mangalia și cei mai importanţi agenţi economici din staţiunile Saturn, Venus, Jupiter, Cap-Aurora, Neptun şi Olimp promovează ofertele turistice, la standul propriu (31), aflat în pavilionul C3 al Complexului Expoziţional Romexpo. Încă din prima zi, la standul expoziţional al Primăriei Mangalia, s-au aflat numeroși vizitatori, dar și viceprimarul localității, Dragoș Angelescu. În cadrul manifestării, reprezentanții Primăriei Mangalia prezintă publicului interesat, pe toată perioada de desfășurare a târgului, prin diverse materiale informative, (vederi, reviste, broşuri personalizate) potenţialul turistic al celor şase staţiuni din zona de sud a litoralului Mării Negre. Totodată, hotelierii îşi prezintă, la rândul lor, ofertele turistice pentru sezonul estival 2018. Pentru revitalizarea stațiunilor turistice din zona de sud a litoralului, administrația publică locală din Mangalia lucrează, în prezent, la mai multe proiecte de reabilitare a stațiunilor, astfel ca, până în anul 2020, toate stațiunile aferente Mangaliei să fie cât mai atractive pentru turiști. Primul proiect care urmează a fi implementat prin finanțare cu fonduri europene vizează modernizarea infrastructurii din stațiunea Saturn, precum și reabilitarea falezei Mangalia-Saturn. Reamintim că, în cursul anului trecut, au fost modernizate cu fonduri UE falezele din Mangalia și Neptun, inclusiv zona ”La Steaguri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.