[videojs mp4=”http://www.mangalia.tv/video1/20150131mangaliapoate.mp4″]

Suntem încadraţi la oraşele de mici dimensiuni, dar asta nu înseamnă că nu avem oameni mari şi potenţial, acel potenţial care să ne ridice la nivelul marilor oraşe. Despre astfel de oameni vrem să vă vorbim.

Ei există! Şi îşi doresc să facă lucruri deosebite în acest oraş, perlă la malul mării. Un astfel de om este Doru Marinescu, care a venit cu ideea unui proiect inimos, pe care l-a numit “ȊMI PLACE MANGALIA!”.

Proiectul are două secţiuni, una îndreptată spre perioada de sezon, avȃnd drept ţintă turiştii, iar cea de a doua secţiune, o reprezintă perioada de extrasezon, numită “DIN MANGALIA, PENTRU MANGALIA!”, care are drept ţintă, oamenii din Mangalia.

Am să citez aici, cuvintele domnului Marinescu, pentru a înţelege ce urmăreşte acest proiect:

“Am dorit să aducem socializarea de pe Facebook, la viaţă! Facebook live! Un loc în care oamenii Mangaliei să vină, să se simtă bine, într-o atmosferă caldă şi cu muzică bună.”

Foarte frumos! Dar ideile ar muri, dacă nu ar avea mȃini lucrătoare care să le aducă la viaţă şi mai ales dacă nu ar exista colaborare şi deschidere din partea mai multor oameni. Prin urmare, ideea domnului Doru, a fost susţinută de alţi inimoşi ai noştri, familia Goşu, care a oferit acestui eveniment, găzduire. Astfel, deschiderea evenimentului “Din Mangalia, pentru Mangalia”, din 25 ianuarie 2015, a avut loc “La Foişoare”, în Venus, staţiune soră bună a Mangaliei.

Această locaţie, nu este una “bătută în cuie”, cum ne-a mărturisit chiar iniţiatorul evenimentului. “Din Mangalia, pentru Mangalia” event, se poate desfăşura oriunde este dorit şi primit cu uşile deschise, în Mangalia şi împrejurimi, domnul Doru Marinescu fiind deschis oricărei colaborări.

Frumuseţea evenimentului constă însă, în faptul că pe lȃngă dorinţa de socializare, fără telefoane mobile, el îşi doreşte să scoată în faţă oamenii frumoşi ai Mangaliei, un fel de rampă de lansare, sau pur şi simplu o autentificare a valorii. Aşa am avuut ocazia să cunosc o dulceaţă de femeie, la propriu şi la figurat. De ce spun aşa? Păi, cum altfel aş putea să o numesc pe regina Torturilor plăcute Dulci, doamna Raluca Isac!

Un Candy-bar generos, colorat şi gustos a deschis evenimentul. Prăjituri, shat-uri cu jeleuri de lămȃie, ori lime, acadele din pastă de zahar, colorate cu colorant natural, brioşe cu umplutură de piersici, ori caise, negrese de post, ori cu banane, marshallow trase în ciocolată, budincă curcubeu cu vanilie, ciocolată şi căpşuni, toate handmade, au încȃntat privirile şi au delectat gusturile oaspeţilor, dar mai ales ale copiilor, care au devorat barul cu minunăţii dulci.

A fost o adevărată fiesta! Pe Doamna dulciurilor, Raluca Isac, o puteţi găsi pentru o fiesta proprie, pe pagina de Facebook Torturi-placute Dulci.

Deşi absentă, o altă minunată doamnă s-a remarcat la acest eveniment. Minunăţiile acelea făcute de mȃinile pricepute ale doamnei  Raluca, ar fi pierdut din valoare, dacă nu aveau cutii şi tăvi deosebite de prezentare, din care să zȃmbească dulce. Cutiile şi tăvile frumos pictate şi decorate, sunt opera mȃinilor doamnei Isabela Boiţă. Delicate, de o fineţe dulce, cutiile şi tăvile, au fost un suport absolut perfect pentru Candy-barul doamnei Raluca.

Iată cum, frumuseţea, atrage frumuseţe şi una despre alta vorbesc, deoarece cȃnd barul de dulciuri s-a golit, frumuseţea cutiilor s-a dezvăluit! Devorarea uneia, a dus la evidenţierea alteia!

Dacă sunteţi curioşi şi doriţi să admiraţi frumuseţile doamnei Isabela, sau poate vreţi să achiziţionaţi astfel de cutii, ori casete, ori tăvi deosebite, le puteţi admira direct în magazinul Andira Shop, de pe strada Rozelor.

Candy barul a fost completat de un show culinar, prin care s-a remarcat domnul Ozzy Menabit, un pătimaş al mȃncărurilor deosebite şi de calitate, aşezate într-o formă spectaculoasă.

Evenimentul s-a desfăşurat pe acordurile muzicale eliberate încȃntător de către maestrul Călin Nicolae şi Formaţia Live Sound, alcătuită din Diana Enache( Socaciu) şi Daniel Pană.

Echipa noastră a plecat încȃntată pentru că am ştiut văzȃnd ce şi cum se petrec lucrurile acolo, că: MANGALIA POATE!

Iar acest eveniment face parte din acea categorie, care la final, se încheie cu: “Va

urma!”.

 

 

Articol de Cristina Matei.

6 COMENTARII

  1. Desi nu am participat la eveniment,m-a bucurat si pe mine foarte mult aceasta idee.Printre toate greutatile din viata,cred ca este bine si absolut necesar sa aratam,fiecare dintre noi,cine suntem si ceea ce putem face frumos si bun in viata.
    Pe de alta parte,asemenea evenimente aduc veselia,pentru ca gustul bun,multitudinea de culori, nu pot aduce decat bucurie si de ce nu, alte idei noi .
    Eu sper ca acest inceput se va concretiza intr-o colaborare stransa intre mangalioti.
    Multumim d-nei Cristina Matei pentru acest articol deosebit de cald.

  2. Multumesc frumos pentru aprecierile din acest articol.Sper din tot sufletul,ca am reusit sa incant prin culoare,gust,aranjament oamenii care au fost prezenti la eveniment.Si sper ca aceasta initiativa va fi doar prima din multele care vor urma.

  3. Desi nu am fost prezenta,ideea aceasta este binevenita si sper ca mangaliotii carora le plac lucrurile frumoase vor aprecia acest gen de activitati.
    Mereu am crezut ca gustul bun,frumusetea si culoarea pot face casa buna.
    Multumesc pentru aprecierile din articol si…idei bune in continuare celor carora le place frumosul.

  4. Da Doru are multe idei dar eu cred ca el doar le fura de la altii pot spune nu stiu cate din ele sunt ideile lui personale asa ca mai scutitine cu acest Doru si marile lui idei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.