Dezvoltatorii SC Blaxy Premium Resort & Hotel SA anunță începerea lucrărilor la un ansamblu rezidențial unic pe piața românească alcătuit din 7 clădiri cu regim de înălțime de 9-10 etaje, cu un număr total de peste 900 de apartamente de tip studio (condo), pe care proprietarii le vor putea achiziționa în regim pe proprietate periodică.

Blaxy-Premium-Resort-HotelAmplasat pe o suprafață de 35.000 de metri pătrați, Blaxy Premium Resort & Hotel este situat în zona localității 23 August (județul Constanța), la o distanță de 1 kilometru nord de stațiunea Olimp, în locul unde Marea Neagră se întâlnește, la margine de pădure, cu lacul Tătlăgeac.

Proiectul prevede ridicarea unui resort mixt alcătuit din 7 tronsoane de locuințe de vacanță având ca facilități: piscine exterioare pentru adulţi şi copii, restaurante, baruri, cluburi, discoteci, terenuri sportive – pe scurt, peste 60 de cluburi de distracţie şi animaţie. Planul include și construirea unui hotel care va avea până la 400 de camere de 5 stele, dotat cu Business Center, Health Club, Spa, piscină acoperită.

Un teatru de vară de tip amfiteatru, o plajă privată în suprafaţă de aproximativ 9000 mp și o parcare privată amplasată pe un teren de 13000 mp vor deservi atât complexul rezidențial, cât și hotelul.

Conceptul inovator lansat de Blaxy Premium Resort & Hotel S.A. în România – proprietatea periodică –  va oferi un acces mai facil la propria casă de vacanță de cinci stele pe malul Mării Negre. Practic, printr-o investiție accesibilă și unică într-un Condo Blaxy,un proprietar va avea acces la concedii pe viață într-o casă de vacanță care îi va aparține în fiecare an, timp de o săptămână, având, conform legislației actuale (Noul Cod Civil, art. 687-692), aceleași drepturi depline asupra casei de vacanță ca în cazul proprietății tradiționale, cu posibilitatea de a o închiria, vinde sau lăsa moștenire.

 “Blaxy Resort oferă viitorilor proprietari oportunitatea unei investiții de viitor. O practică des întâlnită în alte părți ale lumii, proprietatea periodică garantează concedii pe viață în săptămâna aleasă, în propria casă de vacanță, pentru totdeauna, și constă în împărțirea proprietății către mai mulți proprietari”, a declarat Elena Klaici, acționar. “Această partajare oferă cel puțin trei avantaje majore: reducerea costurilor de cumpărare și de întreținere a casei de vacanță, folosirea la maximum a potențialului proprietății și degrevarea proprietarilor de obligațiile administrative și birocratice.”

Complexul va avea două tipuri de unități care vor putea fi cumpărate: Condo simplu cu suprafață de 32 mp (capacitate 2 adulți și 2 copii) sau Condo Dublu – 64 mp (capacitate 4 adulți și 2 copii).

Blaxy Resort va fi deschis pentru vacanțele membrilor săi, care pot achiziționa una sau mai multe perioade, timp de 36 de saptamâni pe an, celelalte 16 săptămâni fiind dedicate îmbunătățirii și administrării serviciilor oferite de resort și hotel.
Prețul de lansare al unei astfel de proprietăți variază, pentru sezonul de vară, între 3.750 și 4.250 de euro, pentru condourile cu vedere la mare și piscină.

Odată cu contractarea în avans a unei unități, un proprietar obține și statutul de membru Blaxy Resort, care îi oferă acces privilegiat și discount-uri la toate resursele și serviciile resortului (restaurante, baruri, cluburi, SPA, centru de sănătate, clubul copiilor, magazine etc.), precum și acces gratuit la plaja privată și la toate piscinele din complex, în baza Cardului Blaxy.

Conform planului, lucrările la proiectul turistic-rezidențial se vor desfășura în două etape. Cele 7 clădiri cu peste 900 de apartamente de vacanță, piscinele, amenajările peisagistice, terenurile sportive, cluburile, barurile, parcarea și plaja privată vor fi finalizate până în vara anului viitor, astfel încât primii proprietari să-și poată petrece vacanța aici în lunile iulie-august 2015. Ulterior, construcțiile vor continua cu ridicarea hotelui și a centrului de sănătate până în iunie 2016.

Firma Blaxy Premium Resort & Hotel, dezvoltatorul proiectului, a fost infiintata in anul 2014 si are sediul social in comuna 23 August. Capitalul social este de 1.000.000 de lei, fiind compus din 100.000 de actiuni, valoarea uneia fiind de 10 lei. Actionari sunt: Oguz Yilmaz, nascut in 1959, in Iskenderun, Turcia, care deţine 90.000 de acţiuni si Elena Klaici, născută în 1974 în Bucureşti, care deţine 10.000 de acţiuni.

3 COMENTARII

  1. Foarte interesanta ideia de a construi un astfel de complex,dar sa fie ca in statiunile din Turcia ,sa aiba acces oricine,cu all inclusiv,bineinteles contra cost.

  2. Un ansamblu rezindential de acest gen ar atrage turistii straini si romani,sa nu mai mergem la vecinii nostri sa-i imbogatim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.