Lămpi UV pentru unitățile de învățământ din Mangalia

0
22

Primarul Mangaliei, Radu Cristian și șeful Inspectoratului Școlar Județean, Sorin Mihai, au discutat, recent, cu directorii unităților de învățământ din oraș despre începerea noului an școlar în condiții de igienă și siguranță sanitară pentru elevi și cadrele didactice. În cadrul discuțiilor, Radu Cristian a declarat că Primăria a alocat resurse bugetare fiecărei unități de învățământ, pentru achiziţionarea de materiale sanitare și dezinfectanți. „Toate școlile din Mangalia au linii bugetare pentru produsele de igienă, necesare la începutul anului școlar. Printr-o adresă trimisă recent, le-am cerut directorilor să achiziționeze și lămpi UV, pe care le pot folosi în pauze sau la începutul cursurilor, în vederea dezinfectării sălilor de clasă”, a precizat edilul Mangaliei. El a mai spus că decizia privind modul în care încep cursurile aparține exclusiv conducerilor unităților de învățământ. „Directorii de grădinițe, școli și licee vor decide cum vin elevii la cursuri, începând de luni. Primăria va asigura fondurile necesare pentru materialele sanitare și dezinfectanți. Fac apel la directori să se implice activ în asigurarea condițiilor optime pentru desfășurarea actului educațional și să informeze corect și transparent părinții, despre modul în care se vor desfășura cursurile”, a completat Radu Cristian. El a mai spus că, în perioada imediat următoare, vor fi plătite toate bursele elevilor din municipiul Mangalia.

 La rândul său, inspectorul școlar general, Sorin Mihai, a declarat că, potrivit datelor DSP, în Mangalia, rata incidenței cumulate este sub 1/1.000 locuitori, astfel încât, pentru începerea anului școlar poate fi adoptat scenariul „verde”. „Copiii și elevii din  orașul nostru vor începe școala, în data de 14 septembrie, pe scenariile I și/sau II, avându-se în vedere și infrastructura, resursele umane și particularitățile locale”, a menționat Sorin Mihai. El consideră că, la Mangalia, anul școlar va debuta în cele mai bune condiții. “Colaborarea dintre managerii unităților de învățământ și autoritatea administrației publice locale face ca, cel puțin în municipiul Mangalia, elevii, cadrele didactice și părinții să capete certitudinea că școlile sunt pregătite pentru 14 septembrie”, a completat șeful ISJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.