La Sanatoriul Balnear din Mangalia s-a dat startul programărilor pentru anul viitor

1
559

Sanatoriul Balnear Mangalia a început programările aferente perioadei ianuarie – aprilie 2022, pentru pacienții care au nevoie de tratament specific, cuprins în paleta serviciilor medicale oferite de unitatea balneară din sudul județului Constanța.

În această perioadă, tarifele sunt cuprinse între 58 și 127 de lei/zi/persoană, în care sunt incluse cazarea, tratamentul și trei mese/zi. Reprezentanții instituției medicale spun că, pe lângă tratamentele cunoscute aplicate în unitatea balneară, pacienții pot beneficia și de proceduri post-Covid.

Tratamentele efectuate în cadrul sanatoriului sunt extrem de benefice în afecțiunile reumatismale, dar și pentru relaxare și refacerea tonusului muscular. De asemenea, se pot efectua proceduri pentru recuperarea pacienților afectați de COVID-19“, a declarat Magda Dumitrescu, directorul medical al instituției. Aceștia au mai precizat că programările se pot face și telefonic, în limita locurilor disponibile, iar unitatea sanitară acceptă inclusiv tichete/vouchere/carduri de vacanță.

Având în vedere contextul epidemiologic actual, la data prezentării în unitate, persoanele interesate trebuie să se încadreze într-una din următoarele situații: să fie vaccinate, testate negativ sau recuperate după infecția cu COVID-19 în ultimele 180 de zile“, au mai adăugat reprezentanții Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,pentru perioafa 02.07-16.07.2022 cand se poate face programare pentru 2 persoane pensionare de 71 si 74 ani.Mentionez ca suntem amandoi vaccinati inclusiv cu doza booster.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.