Asociația culturală LAMAJI-SANA din Mangalia vă invita la un eveniment literar de excepție: lansarea cărții „Până la Capăt”, semnată de Marian Apostol. Evenimentul va avea loc astăzi, 18 iunie, începând cu ora 18:00, pe terasa Hotelului Afrodita din stațiunea Venus.

Romanul „Până la Capăt” prezintă o poveste de dragoste unică, în care personajele principale pornesc fiecare pe un drum inițiatic, menită să le purifice spiritul și să le reconfigureze personalitatea. „Povestea lor trimite cu gândul la faptul că dragostea adevărată poate învinge orice, iar dezamăgirile nu trebuie să fie capăt de drum, ci oportunități pentru a ne cunoaște mai bine și a ne apropia de adevărata noastră esență.”, afirmă autorul despre această carte, aflată la început de drum.

Lansarea va fi nu doar un eveniment literar, ci și o ocazie de a dezbate despre miracolul Camino de Santiago, celebrul pelerinaj spre orașul Santiago de Compostela, acolo unde se găsește mormântul Sfântului Iacob cel Mare.

Alături de Marian Apostol, la discuție va participa și poetul Costel Stancu. Cei doi au străbătut aproximativ 1.200 de km pe Camino de Santiago, o experiență care le-a schimbat profund viața și pe care o vor împărtăși cu publicul prezent.

Discuția va oferi participanților ocazia de a înțelege mai bine această călătorie spirituală și de a afla povești inedite de la cei care au trăit-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.