La ceas aniversar, îi transmitem dlui Florin Miron, directorul Școlii Gimnaziale Nr.1 Mangalia, multă sănătate, energie și inspirație pentru a realiza proiectele pe care și le-a propus. Un om dedicat educației, un mentor pentru elevi și colegi, dar și un exemplu de perseverență și pasiune pentru formarea generațiilor viitoare.

Cu ocazia acestei zile speciale, domnul director a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook, o reflecție profundă asupra vieții, a provocărilor și bucuriilor trăite de-a lungul anilor:

“O FILĂ DIN JURNALUL VIEȚII

Ce ești tu viață, dacă nu doar clepsidra dintre un apus și răsărit al veșniciei ? Astăzi, sub cerul plin de amintiri, îmi sărbătoresc călătoria cu un suflet îmbătat de nostalgie și recunoștință.

M-am născut când florile șopteau povești în vânt, iar soarele îmi mângâia zâmbetul de copil. În brațele familiei, am crescut printre râsete și vise, cu inima deschisă către tărâmuri din poveste.Fiecare zi era o poezie scrisă în culori, iar fiecare vis, o stea călăuzitoare.

Timpul adolescenței a fost un dans al emoțiilor, cu primele iubiri ascunse în priviri și prietenii ce înfloreau sub cerul nopților fără sfârșit. Am cunoscut dulceața speranței și am gustat amarul dezamăgirii, dar niciodată nu m-am oprit din zbor.

În tăcerea lăcașului sfânt, am găsit refugiu și putere, iar glasurile celor ce căutau alinare au fost pentru mine poveștile cele mai prețioase. În fiecare rugăciune, am simțit freamătul speranței și lumina credinței.

Pe aripa de vânt a educației, am întâlnit suflete tinere, fiecare purtând în ochi lumina viitorului. Fiecare zâmbet de copil a fost o rază de soare, fiecare succes o simfonie de triumfuri. Am râs și am plâns alături de ei, am fost martorul metamorfozei lor.

Viața mi-a oferit și momente de umbră, când am pierdut pe cei dragi și am simțit fiorul singurătății. Dar, asemenea păsării Phoenix, am renăscut din propria-mi cenușă, mai puternic și mai înțelept. Judecățile lumii au încercat să-mi stingă lumina, dar am învățat să strălucesc prin propriile mele adevăruri.

Astăzi, în această zi, mă uit cu recunoștință la toate momentele petrecute – clipele de solitudine și cele de bucurie, zborurile înalte și căderile adânci. Fiecare a fost o notă din simfonia vieții mele, un vers din poemul existenței.

Cu inima deschisă către viitor, îmi doresc să dansez prin viață cu grație și pasiune, să iubesc și să învăț neîncetat. Fiecare răsărit este o nouă pagină, iar eu sunt pregătit să o scriu cu lumină și iubire.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.